Vrei să ai succes în imobiliare? Citește-l pe Printz!

Home Economie Vrei să ai succes în imobiliare? Citește-l pe Printz!
Vrei să ai succes în imobiliare? Citește-l pe Printz!

Vânzarea sau, după caz, cumpărarea unei case, a unui apartament, este în vremurile pe care le trăim mai mult decât o simplă tranzacție comercială. Iar acest lucru a fost, în mod cât se poate de clar, evidențiat și la ediția din acest an a Târgului Național Imobiliar (TNI) care s-a desfășurat, în perioada 28-30 octombrie 2022 la București.

Aici și-au dat întâlnire cei mai importanți traderi în domeniul imobiliar și tot aici a avut loc lansarea volumului ”Cum să ai succes în imobiliare”, scrisă de Alex Printz, unul dintre cei mai creativi oameni din domeniul imobiliar din România. Autorul, Alex Printz este din Petroșani, iar numele său este cunscut în regiunea Văii Jiului, acesta fiind fiul regretatului bancher Alexandru Printz, primul director al Filialei din Petroșani a Băncii Comerciale Române. Cu studii academice în domeniul economic absolvite la Viena (Austria) și Montreal (Canada), Alex Printz locuiește, de ani buni, în București, acolo unde și-a construit o frumoasă carieră în domeniul și unde a dezvoltat, alături de alți valoroși parteneri, propria companie de imobiliare: Mr. Exclusivitate.

Din experiența acumulată în acest domeniu în mai bine de un deceniu, Alex Printz a decis să împărtășească tuturor celor interesați, care este ”secretul succesului” într-un domeniu care necesită tot mai mult profesionism. Așa s-a născut cartea ”Cum să ai succes în imobiliare”, care a apărut în acest an la Casa de Editură Exclusiv.

„Această carte este un ghid eficient de a-ți construi o carieră de succes în domeniul imobiliar. Mulți agenți începători pleacă la drum cu ambiție și tenacitate, uitând să își asigure o bază solidă de start în acest domeniu 100% antreprenorial. Unii nu îți șlefuiesc abilitățile, nu au un plan de învățare sau o abordare strategică a afacerii, renunțând după primele 6 luni de activitate. Cartea este structurată în 6 capitole, fiecare având ca focus un segment strategic al domeniului imobiliar. Vei trece astfel prin exerciții de identificare și slefuire a abilităților necesare acestui domeniu, îți vei construi o strategie de învățare eficientă, vei lucra la primul tău plan de afaceri și îți vei implementa prima ta strategie de marketing”, spune Alex Printz despre cartea sa.

Cartea ”Cum să ai succes în imobiliare” este o premieră editorială în dom,enoiul imobiliar din România și împărtășește cititorului nu doar pașii care trebuiesc urmați de cei interesați într-o carieră în acest domeniu, ci și rețeta către o tranzacție imobiliară reușită.

Cartea urmează să fie prezentată și în cadrul altor evenimente destinate sectorului imobiliar, iar cei interesați o pot procura inclusiv on-line, aceasta fiind disponibilă în mai multe librării digitale, dar și pe e-mag.

Fotografii: Facebook/Alex Printz