Întâlnire tematică la Prefectura Hunedoara privind modificările serviciului de salubritate din Zona 3 Centru

Home Stiri la zi Întâlnire tematică la Prefectura Hunedoara privind modificările serviciului de salubritate din Zona 3 Centru
Întâlnire tematică la Prefectura Hunedoara privind modificările serviciului de salubritate din Zona 3 Centru

Analizarea situației create ca urmare a implementării noului contract privind prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 – Centru a SMID Huneodara a fost tema unei întâlniri care a avut loc astăzi la sediul Instituției Prefectului județului Hunedoara.

La această întâlnire au participat primarii Unităților Administrativ – Teritoriale vizate, reprezentanții A.D.I – Sistemul integrat de gestionare a deșeurilor județul Hunedoara, reprezentanții S.C. Supercom S.A. și cei doi subprefecți ai județului Hunedoara, Lorincz Szell și Gheorghe Bogdan Urdea.

„Consider că atât primarii, cât și locuitorii județului Hunedoara, trebuie să fie corect informați asupra modalității de prestare, precum și a modalității de colectare a taxelor aferente acestui serviciu deosebit de important pentru comunitățile locale. Îmi doresc să avem o comunicare transparentă, deschisă, pentru a clarifica detaliile tehnice și legislative care au stârnit numeroase neînțelegeri în ultimele zile. Tocmai de aceea, i-am chemat la masa discuțiilor și pe reprezentanții A.D.I și Supercom S.A, pentru a răspunde în mod direct la neclaritățile survenite până acum, din partea primarilor. Am convingerea că după această întâlnire, relația dintre aceste entități va fi una mai rezonabilă și îi asigur pe toți participanții la dialog că instituția pe care o conduc va fi un real sprijin pentru locuitorii județului Hunedoara”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.

Reamintim că, începând cu data de 26 octombrie 2022, serviciile de salubritate din localitățile arondate Zonei 3 Centru a SMID Hunedoara sunt operate de compania Supercom SA. Odată cu schimbarea operatorului, ADI Deșeuri a decis și schimbarea modalității de plată pentru serviciile de salubritate, prin instituirea unei taxe pe care cetățenii și companiile urmează să o plătească la UAT-urile în care-și au domiciliul.