Zi: 6 noiembrie 2022

Home 2022 noiembrie 06 (duminică)
Prof. Malvine Socaci, între vorbitorii invitați la Conferința social-democraților europeni privind noua paradigmă energetică
Articol

Prof. Malvine Socaci, între vorbitorii invitați la Conferința social-democraților europeni privind noua paradigmă energetică

La Baia Mare a avut loc, la finalul săptămânii trecute (4-5 noiembrie 2022) o conferință tematică, organizată sub egida Grupului S&D Alliance din Parlamentul European, evenimentul fiind organizat de europarlamentarul român Carmen Avram și președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea. Pe agenda dezbaterilor au figurat teme de maximă actualitate precum ”Gestionarea responsabilă a fondului forestier”...

Noii cetățeni de onoare ai Uricaniului aduși în fața comunității într-o gală culturală de înaltă ținută
Articol

Noii cetățeni de onoare ai Uricaniului aduși în fața comunității într-o gală culturală de înaltă ținută

Admirabilă ideea primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, de a definitiva deciziile adoptate recent de Consiliul local al orașului Uricani privind conferirea titlului de ”Cetățean de onoare al orașului Uricani” unor remarcabile personalități ale Văii Jiului în cadrul unei gale de excelență, dublată de o serie de lansări de carte și de o expoziție de arte...

Moment aniversar pentru Școala gimnazială nr. 4 Vulcan, cu întâlniri între generații și lansare de carte
Articol

Moment aniversar pentru Școala gimnazială nr. 4 Vulcan, cu întâlniri între generații și lansare de carte

Unitate de învățământ reprezentativă în structura școlară a municipiului Vulcan, Școala gimnazială nr. 4 a împlinit anul acesta 60 de ani de la înființare. În acest răstimp, pe băncile acestei școli au făcut primii pași în educația școlară zeci de generații de elevi, iar mii de absolvenți ai acestei instituții educaționale au pornit de aici...

Emoții de toamnă pe Barikada de folk la Petroșani, cu poezie, muzică și artiști excepționali
Articol

Emoții de toamnă pe Barikada de folk la Petroșani, cu poezie, muzică și artiști excepționali

Timpul își pierde orice unitate de măsură atunci când oamenii curați la trup, curați la suflet, își dau întâlnire pe baricade de muzică și poezie, așa cum s-a întâmplat sâmbătă seara și pe ”Barikada Folk” ridicată la Petroșani de artiștii reuniți în cadrul proiectului cu acest nume și consolidată de un public de excepție. Aceștia...

Sportivii CS Fujin încheie anul competițional 2022, pe podium la Cupa Olteniei
Articol

Sportivii CS Fujin încheie anul competițional 2022, pe podium la Cupa Olteniei

După rezultatele de excepție aduse de sportiva Timeea Ștefănescu, în urma participării la Campionatul European de Kempo, Clubul Sportiv Fujin Vulcan, condus de antrenorul Florin Mârza încheie anul competițional 2022 în forță, cu rezultate remarcabile obținute de sportivi la Cupa Olteniei, o competiție ”trei în unu” dedicată regretatului sportiv Leonard Gugulici. Desfășurată în 5 noiembrie...