Zi de noiembrie, sfârșită,
Bacovian, pământul geme
Umbrind un vis care se teme
Că va pieri și n-are vreme
Iubirii, de zăpezi strivită
Un semn să-i dea,
Măcar să-i spună
Un ceas să stea, să nu apună,
Lumina-ntr-însa să rămână…
Tomnatic gând cu falduri reci
Omăt arunci peste visare,
Apui în toamna care moare…
Mai stai, mai stai, miros de floare
Neliniștile să-mi petreci,
Ecoul plânge-n vise seci,
Iar tu te treci… și cât mă doare!
