”Să fii român!”, un spectacol cu Dan Puric, de Ziua Națională, la Uricani

Home Cultură ”Să fii român!”, un spectacol cu Dan Puric, de Ziua Națională, la Uricani
”Să fii român!”, un spectacol cu Dan Puric, de Ziua Națională, la Uricani

„SĂ FII ROMÂN înseamnă să îți iubești credința strămoșească în care te-ai născut, martirii și eroii neamului tău, să îți iubești tradiția, cultura și oamenii…” Acesta doar un singur panseu din conferința specială pe care apreciatul actor și patriot român Dan Puric o va susține, cu prilejul Zilei Naționale a României, în Valea Jiului, la Uricani.

Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul local al orașului Uricani, va avea loc în data de 30 Noiembrie 2022, de la ora 16,00 la Casa de cultură din Uricani, participarea publicului fiind gratuită, în limita locurilor disponibile în sală.

”Eu am văzut de mai multe ori conferințele remarcabilului actor și patriot român Dan Puric, sub genericul conferinței intitulate ”Să fii român”. Mă bucur că putem oferi această lecție de patriotism adevărat, cetățenilor din orșaul Uricani, cu sprijinul lui Ionuț Drăgotesc, cu prilejul Zilei Naționale a României. Îi invit pe toți uricănenii la acest eveniment cultural care ne prilejuiește o întâlnire de suflet cu actorul Dan Puric, într-o conferință care ne face să înțelegem cât de multă nevoie avem să de prețuim țara și nația”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

În deschiderea acestui spectacol de gală dedicat Zilei Naționale a României, în foaierul sălii de spectacol de la Casa de cultură din Uricani va avea loc și vernisajul unei inedite expoziții de fotografie, cuprinzînd imagini mai vechi și mai noi, în alb și negru, cu instantanee din cele mai frumoase zone ale orașului Uricani și localităților componente. ”Memoria orașului este esențială pentru viitorul lui. Vă invit să descoperim împreună o istorie în imagini a oraşului – cu tot ce are el mai definitoriu şi mai pitoresc, cu trecut și prezent pentru viitor”, a mai spus primarul Dănuț Buhăescu.