Festivalul Brazilor de Crăciun asigură accesul la școală pentru copiii vulnerabilizați de sărăcie și război

Home Stiri la zi Festivalul Brazilor de Crăciun asigură accesul la școală pentru copiii vulnerabilizați de sărăcie și război
Festivalul Brazilor de Crăciun asigură accesul la școală pentru copiii vulnerabilizați  de sărăcie și război

Pe fondul crizei sociale care pune copiii vulnerabili în situații ridicate de risc, Organizația Salvați Copiii România organizează cea de-a 22-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, fondurile colectate constituind sprijin direct pentru accesul la educație al copiilor aflați în situații socio-economice vulnerabile. Un program special de integrare socio-educațională a copiilor refugiați din Ucraina a fost inclus pe agenda Festivalului, cel mai mare eveniment de caritate al anului.

Seara de Gală a Festivalului Brazilor de Crăciun va avea loc în data de 9 decembrie la Muzeul Național de Artă al României.

Creatorii care au creat anul acesta brazi unicat sunt:

Ștefan Câlția & Mihaela Glăvan, Doina Levintza, Miruna Bălașa & Endorphin Lab, Arina Bican & Galeria Kulterra, Nicu Bocancea & Florăria Iris, Irina Dragomir, Gheorghe Fikl & artMoves, Lemon Interior Design & Summer Well, Omid Ghannadi & Victor Firan, Simona & Gabriel Gherasim – Gallantique Boutique, Laura Hîncu, Ana Mohonea & Maria Mohonea – Architectural Christmas, Dhaniel Nora & SEPHORA, Adela Pârvu, cu sprijinul DYPETY.RO & Eglo România, Mihai Popescu &Twins Studio, Studium on Space, cu sprijinul Lisa & Co, Iulia Totoianu & Libris.ro, Răzvan Luca & UNTOLD, Măriuca Istrătescu și elevii Liceului George Coșbuc & Dhaniel Nora. Acestora li s-a alăturat Salvați Copiii, cu sprijinul Ștefaniei Mircea.

Evenimenetul își propune să sprijine copiii aflați în situații sociale extrem de vulnerabile.

Potrivit statistticilor, peste un sfert (26,2%) dintre copiii României cresc în locuințe fără toaletă, un procent similar (25,6%) neavând nici acces la baie sau duș în interiorul locuinței, potrivit datelor furnizate de ultimul barometru Eurostat. Mai mult, la nivelul anului 2021, 1 din 10 familii din România nu își permitea să mențină locuința încălzită în mod adecvat, iar incidența crește în cazul familiilor cu trei sau mai mulți copii – 13,3% sunt în situația de a nu-și permite o încălzire adecvată a locuinței.

Riscul de sărăcie sau excluziune socială afectează de peste trei ori mai mult familiile care locuiesc în orașele mici sau în mediul rural: astfel, la nivelul anului 2021, rata acestui indicator atingea pragul de 16,1% în marile orașe, în timp ce, în urbanul mic (orașe mici și suburbii) rata a fost de 30,7%, iar în mediul rural peste jumătate din locuitori (50,1%) se confruntau cu riscul de sărăcie sau excluziune socială (Eurostat).

Majoritatea covârșitoare (95%) a familiilor vulnerabile se află în situația de a nu putea acoperi nevoi de bază, cum ar fi medicamente sau consultații medicale pentru o problemă de sănătate a copilului, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate pentru copii, facturile cu utilitățile locuinței (curent electric, gaze, telefonie, internet), cheltuieli legate strict de educația copiilor (transportul copiilor între casă și școală, rechizite, manuale), pe fondul crizei socio-economice. Datele celei mai recente anchete realizate de Salvați Copiii România arată că 96% dintre aceste familii au indicat printre sursele de venit transferurile sociale (alocații, indemnizații, burse și ajutoare sociale); pentru mai mult de 1 din 10 gospodării (12%) aceste beneficii reprezintă unica sursă de venit. Organizația Salvați Copiii România consideră că este imperios necesar ca autoritățile să identifice și să implementeze de urgență măsuri prin care să se asigure că impactul crizei economice nu va fi decontat de copiii care deja se confruntă cu anumiți factori de vulnerabilitate: 41,5% dintre copiii din România, adică 1,5 milioane de copii, sunt afectați de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supraviețuirea sau un trai decent, de izolarea socială și educațională, de lipsa de acces la nutriție în acord cu vârsta și nevoile biologice ale copilului și la servicii socio-educaționale și de sănătate de calitate.