Invitație la spectacolul ”Glasuri de argint pentru mama”

Home Administrație Invitație la spectacolul ”Glasuri de argint pentru mama”
Invitație la spectacolul ”Glasuri de argint pentru mama”

Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan organizează sâmbătă, 11 martie 2023 de la ora 15,00 la Cinematograful ”Luceafărul” spectacolul artistic ”Glasuri de argint pentru mama”.

Evenimentul este organizat în cinstea Zilei Internaționale a Femeii, împreună cu Clubul Copiilor și Elevilor Valea Jiului. Locuitorii municipiului Vulcan sunt invitați să participe la acest eveniment, în care se vor bucura de recitalul elevilor de la clasa de canto a profesoarei Ileana Berki, dar și de cel al apreciatelor cantautoare Carmen Șponor și Anca Baltag. Spectacolul cuprinde și un recital de poezii dedicate mamei, recitate de elevii profesoarei Andreea Bădău.

De asemenea, tot în cadrul acestui eveniment, vor fi prezentate o expoziție de mărțișoare (cu lucrări realizate de elevii prof. Andreea Bădău), o expoziție de metaloplastie (cu lucrări realizate de elevii prof. Mihaela Ștefania Cioc) și o expoziție de artă plastică (cu lucrări ale elevilor prof. Teodosie Cuciuc).

Intrarea publicului la evenimentul cultural-artistic ”Glasuri de argint pentru mama” este gratuită.

PRIMAR,
Cristian Merișanu