O întâlnire providențială, o colaborare sub semnul excelenței și un album de debut surpriză pentru muzicianul Bela Andrași

Home Cultură O întâlnire providențială, o colaborare sub semnul excelenței și un album de debut surpriză pentru muzicianul Bela Andrași
O întâlnire providențială, o colaborare sub semnul excelenței și un album de debut surpriză pentru muzicianul Bela Andrași

Este deja evident faptul că întâlnirea sub semnul muzicii, poeziei și scenei a remarcabilului muzician lupenean Bela Andrași cu prodigioasa și apreciata artistă plurivalentă Camelia Florescu a stat sub semnul providenței, iar evoluția artistică absolut spectaculoasă a acestei echipe de creație, în ultimii ani, s-a dovedit a fi una fără margini.

Împreună, Bela Andrași și Camelia Florescu au cucerit inimile oamenilor cu noi și valoroase creații muzicale, iar prezența lor în concerte, spectacole, festivaluri, emisiuni de televiziune, lansări de carte, expoziții de artă ș.a.m.d. s-a dovedit de fiecare dată un succes garantat.

Așa s-a întâmplat și săptămâna trecută, mai exact pe 10 martie 2023, la Biblioteca Metropolitană din București, unde Camelia Florescu își rezervase, încă din toamna anului trecut, un eveniment de suflet: lansarea celei mai recente cărți de versuri ale sale, dar și un album cu melodiile care i-au marcat întreaga sa carieră scenică de la debutul din 1979 și până astăzi, sub genericul ”Noapte de vară”.

Camelia Florescu și-a dorit însă să împartă bucuria acestui eveniment cu partenerul său de echipă, compozitorul Bela Andrași, un muzician cu o carieră de 40 de ani și cu o ascensiune fulminantă, în ultimii ani, pe scena muzicală românească. Asta cu atât mai mult cu cât, în preajma zilei programate pentru eveniment, Bela Andrași își sărbătorise o nouă zi aniversară. Așa s-a născut surpriza pentru care au complotat, alături de Camelia Florescu, alți valoroși oameni de scenă, de la Octavian Ursulescu și Alina Mavrodin, la Silvia Dumitrescu, Denis Ștefănescu, Carmen Rădulescu, Jimi Laco, Ina Sturza, Cristina Florescu, Mircea Nicolau, Robert George, cărora li s-au alăturat Casa de discuri Eurostar, Radio Pro-Diaspora și încă mulți, mulți alți prieteni și colaboratori ai echipei de creație Bela Andrași-Camelia Florescu.

Invitat la lansarea de carte și de album a colegei sale Camelia Florescu, odată intrat în sala de evenimente a Bibliotecii Metropolitane din București, Bela Andrași a avut uriașa surpriză de a-și vedea și numele și imaginea sa pe decorul de scenă care anunța… lansarea albumului de debut al compozitorului Bela Andrași: ”Viața bate filmul!”

”Am mai avut surprize în această viață, dar una ca asta e imposibil de crezut. Nu mi-am imaginat vreodată că mergând la o lansare de carte sau album al colegei mele Camelia Florescu, voi afla că eu însumi sunt protagonistul lansării unui album cu piese ale mele, despre care nici nu aveam habar că a fost produs, dară-mi-te că pe el se regăsesc compoziții ale mele interpretate de artiști valoroși ai scenei muzicale românești, pe care până de curând îi priveam admirativ fără să mă gândesc că, într-o zi, le voi compune eu piese muzicale. Uimirea, emoțiile, lacrimile de bucurie m-au copleșit și încă nu îmi revin din această poveste… fantastică!” ne-a destăinuit Bela Andrași.

Pe albumul de debut semnat de acesta, atât de inspirat intitulat ”Viața bate filmul” (un titlu ales meșteșugit de Camelia Florescu, ilustrând cu adevărat fulminanta carieră a acestui muzician din Valea Jiului), se regăsesc 17 piese compuse de acesta, pe versuri de Camelia Florescu și Silvia Dumitrescu, interpretate de Camelia Florescu, Carmen Rădulescu, Denis Ștefănescu, Sorin Lupu, Ina Sturza, Robert George și Bela Andrași, cu participarea Corului de copii al Școlii Finlandeze din București și cu sprijinul acordat de Jimi El Laco (aranjament muzical) și Virgil Duțan (Mix Mastering).

Dubla lansare de album găzduită de Biblioteca Metropolitană din București, avându-i ca protagoniști pe Bela Andrași și Camelia Florescu s-a bucurat, în mod firesc, de un excepțional succes, garantat de valoarea celor doi artiști și suplimentat de numărul mare de colaboratori, prieteni și admiratori ai acestora care au fost prezenți, fizic ori (asemeni nouă) în spirit la acest minunat eveniment. Deloc întâmplător și, de asemenea binemeritat, au venit și două importante distincții oferite celor doi de Ecaterina Câmpean, director fondator al Radio Pro-Diaspora: ”Discul de aur” pentru întreaga carieră artistică, premiu conferit Cameliei Florescu și Trofeul ”Pro Diaspora” pentru aniversarea celor 40 de ani de carieră, muzicianului Bela Andrași.

”Nu contenesc să îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru minunile și emoția pe care o aduce zilnic în viața mea, în viețile noastre ale tuturor… Cred, tot mai mult, că dacă oamenii sunt buni și generoși, reușesc să facă împreună lucruri uimitor de frumoase. Am proiectat și gândit cele două albume lansate vineri, 10 martie 2023, încă din luna septembrie , anul trecut, cu răbdare, cu atenție la detalii și dorința de a scoate un material valoros pe piața muzicală, dar mai ales cu complicitatea prietenilor, a Casei de Discuri EUROSTAR (mulțumindu-le o dată în plus pentru efort, profesionalism și discreție!), a excelentului prezentator Octavian Ursulescu, cel care mi-a vegheat neîntrerupt pașii din 1979 până azi, al graficianului Mihai Cătrună, un maestru al detaliului și calității pentru pentru grafica albumelor, roll-up-urilor și afișelor și nu în ultimul rând al soliștilor care au interpretat melodiile de pe albumul lui Bela Andrași. Albumul meu, NOAPTE DE VARĂ, cuprinde melodiile tinereții mele, încredințate mie de compozitori titani ai vremurilor muzicii ușoare românești, albumul VIAȚA BATE FILMUL, al partenerului meu de echipă , compozitorul Bela Andrași (primul său album pe care se regăsesc nume mari și valoroase de artiști interpreți…) cuprinde ritmuri diferite, stiluri diferite, mesaje actuale în textele semnate de mine. E mult ? E puțin? Binecuvântați să fiți cu toții, dragi prieteni, pentru prezența voastră, mesajele voastre, darurile voastre, efortul și implicarea voastră, discreția de a-l surprinde pe Bela cu acest dar de ziua lui, pentru fiecare lacrimă și îmbrățișare, pentru fiecare secundă în care ați vibrat alături de noi! Lăudat să fii, Doamne pentru binele adus în viața mea !”, ne-a mărturisit, ca o frumoasă concluzie a unui eveniment de excepție, Camelia Florescu.

Sincere felicitări și calde aprecieri și din partea noastră pentru doi oameni speciali, pentru doi artiști deosebiți și doi prieteni dragi, Camelia Florescu și Bela Andrași!