”Pomul vieții”, expoziție personală a artistului Dinu Câmpeanu, la Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva

Home Cultură ”Pomul vieții”, expoziție personală a artistului Dinu Câmpeanu, la Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva
”Pomul vieții”, expoziție personală a artistului Dinu Câmpeanu, la Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva

La Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva va avea loc în data de 9 mai 2023, începând cu ora 17.00, vernisajul expoziției personale de artă plastică intitulată ”Pomul vieții”, în cadrul căreia vor fi expuse lucrări semnate de artistul Dinu Câmpeanu.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, în colaborare cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Dinu Câmpeanu este un cunoscut și apreciat sculptor român contemporan. Născut la București, în 1946, este absolvent al Academiei de Artă din București (în 1973) și membru titular al  Uniunii Artiștilor Plastici din România. Are la activ participarea la zeci de expoziții naționale și internaționale, personale ori colective, iar lucrările sale fac parte din colecții valoroase de artă comtemporană din Argentina, Belgia , Cehia , Franța , Germania , Olanda , România , Republica Slovacă , Elveția , Austria , Portugalia , Spania.

Temă recurentă în sculptura lui Dinu Câmpeanu, Arborele Vieții, străvechi motiv tradițional, prezent, deopotrivă în spiritualitatea iudaică și în cea creștin-răsăriteană, dă de această dată titlul unei noi expoziții personale, alcătuite din lucrări de atelier din mai multe perioade de creație. Dinu Câmpeanu aparține strălucitei generații de sculptori români postbrâncușieni, pentru care recursul la tradiție și refacerea legăturii ancestrale cu lemnul reprezintă pilonii de rezistență ai creației lor. Cu toate că lucrează cu aceeași măiestrie și abilitate în toate materialele destinate sculpturii, piatră, bronz, metal, lemn, Dinu Câmpeanu păstrează o relație specială cu acesta din urmă. Uneori, artistul pune în dialog lemnul, metalul și piatra, în lucrările de atelier, pentru a exalta posibilitățile expresive ale fiecăruia. Indiferent cât de prelucrat ar fi prin intervenția artistică ce presupune, pe lângă cioplire, intervenție cromatică, patinare sau șlefuire, lemnul își păstrează în arta lui Dinu Câmpeanu aspectul genuin și semnificația originară, aceea de materie înzestrată cu viață și generatoare de viață. Lemnul a dat Crucea răstignirii și a răscumpărării, legătura dintre această materie ființială și cruce rămânând pentru totdeauna organică și indestructibilă, iar sculptorul, intuind acest Adevăr, îi dă un chip nou în arta sa, fie că e vorba despre lucrări de atelier, fie că este vorba despre cele monumentale, realizate în piatră ori marmură, în numeroasele tabere de creație din țară și de peste granițe, la care a participat de-a lungul timpului. Forme și motive desprinse din universul rural, transfigurate și resemnificate în sculptura lui Dinu Câmpeanu, continuă să mărturisească despre legătura veșnică între cer și pământ pe care lumea tradițională o simțea în cel mai direct mod cu putință. Și pentru că Arborele Vieții poartă, ca pe una dintre complexele sale semnificații și pe aceea de ax al lumii, titlul sub care se reunește noul său discurs plastic este cel mai sugestiv cu putință. Sculptura ce poartă amprenta personalității unice și inconfundabile a lui Dinu Câmpeanu este o artă de sinteză, în care ochiul descoperă obiecte de tehnică populară, obiecte din lumea tradițională, de la cele realizate din lemn și până la țesături („Ștergarul”), împletite cu forme anume, pentru care artistul are o preferință explicită (fagurele, ciorchinele). Poți recunoaște într-o lucrare a sa, în același timp, un motiv precum scaunul țărănesc din lemn cu trei picioare, dar și forma știubeiului ori a strugurelui. Inepuizabila sursă de inspirație care este lumea tradițională a generat în sculptura lui Dinu Câmpeanu lucrări de o modernitate accentuată și de o originalitate percutantă”, spune despre Dinu Cîmpeanu, criticul și istoricul de artă Dr. Luiza BARCAN.

Expoziţia artistului Dinu Câmpeanu va fi deschisă în perioada 9 mai – 2 iunie 2023, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00 și poate fi vizitată gratuit de publicul iubitor de artă în cadrul Galeriei Naționale de Artă ”Forma” din municipiul Deva.

Credit foto: Jurnalul de Ilfov