Periplu în Valea Jiului al lui Peter Costea, candidat AUR la alegerile europarlamentare

Periplu în Valea Jiului al lui Peter Costea, candidat AUR la alegerile europarlamentare

Aflat pentru câteva săptămâni în România, avocatul Petre (Peter) Costea a ajuns și în Valea Jiului. Viitorul candidat la alegerile europarlamentare din 9 iunie pe listele AUR a avut o întâlnire cu membri din Valea Jiului ai partidului condus de George Simion.

„Domnul Peter Costea este unul dintre cei propuși de partidul nostru pentru alegerile europarlamentare. Ne-am bucurat de vizita domniei sale la Petroșani, alături de Gheorghe Noane. La fel ca ceilalți candidați propuși de AUR, Peter Costea este un om care a excelat în domeniul său. S-a format profesional în tribunalele americane unde a practicat avocatura timp de aproape trei decenii. Are o experiență vastă a unei vieți dedicate democrației, statului de drept, drepturilor civile și luptei împotriva corupției”, a declarat Cristian Cațan, liderul AUR Petroșani.

Peter Costea, la Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din Petroșani 2

După întâlnirea avută la Petroșani cu membrii AUR din Valea Jiului, Peter Costea s-a deplasat la Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din Petroșani, acesta vorbindu-le creștinilor neoprotestanți veniți din toată Valea Jiului.

Peter Costea este Președintele Alianței Familiilor din România din 2007, prin intermediul căreia a inițiat propuneri legislative cocrete, memorii, analize, note de protest în sprijinul familiilor, libertății religioase și românilor în instituții internaționale și interne, precum: Parlamentul European, ONU, Consiliul Europei, CEDO, Parlamentul României, Curtea Constituțională, Ambasade străine la București. De asemenea, Peter Costea este președintele Alianței Renașterea Națională, formațiune politică ce face parte din Alianța AUR.