Actrița din Petroșani, dr. Bianca Holobuț duce teatrul românesc în Capitala Mondială a Commediei Dell’Arte

Actrița din Petroșani, dr. Bianca Holobuț duce teatrul românesc în Capitala Mondială a Commediei Dell’Arte

Anul acesta orașul Nancy din Franța este Capitala Mondială a Commediei Dell’Arte. Aici, între 21 și 26 februarie 2024, vor avea loc Zilele Mondiale ale Commediei Dell’Arte, la care vor participa companii și trupe din întreaga lume.

România va fi reprezentată la acest festival de teatru de Universitatea de Arte din Târgu Mureș, care va prezenta spectacolul ”Bufon pentru o zi la curtea contelui Dracula”, un spectacol la care scenariul și regia sunt semnate de doctorul în artă teatrală Bianca Holobuț, actrița Teatrului Dramatic ”I.D. Sârbu” din Petroșani, care este și cadru didactic la Universitatea de Arte din Târgu Mureș.

Aceasta spune că scenariul „Bufon pentru o zi la curtea contelui Dracula” păstrează tema centrală din Commedia dell’Arte, cea a căsătoriei forțate. ”Aici, împlinirea dragostei dintre Giulianna și Contele Dracula-Magnifico de Transilvania devine imposibilă din cauza Signorei Pantaleona-Tepes, mama lui Dracula, care reprezintă autoritatea supremă, extrem de abuzivă. Din fericire, cei doi eroi ai noștri se pot baza pe servitorii lor loiali, Arlecchino și Enalena, care vor face tot ce le stă în putință pentru a-i aduce împreună. O suită întreagă de personaje interesante, se vor perinda în fața dumneavoastră – vrăjitoarea specializată în Japonia, alți doctori in vampiri, iar la toate astea se adaugă alte elemente specifice Commediei Dell’Arte (travesti, pantomimă, scrimă, acrobație, canto si dans). Se recurge la orice, pentru a-i aduce pe îndrăgostiți împreună. Dar va fi oare suficient? Dragostea pentru putere sau puterea dragostei: care va triumfa?”, explică Bianca Holobuț ineditul său proiect teatral, care va reprezenta România la Festivalul Internațional de la Nancy.

În rolurile principale ale acestui spectacol, care va fi jucat în trei reprezentații de gală, în 17,18 și 19 februarie 2024, la Teatrul Studio din Tg. Mureș, au fost distribuiți actorii: Alex Gabera (Contele Dracula Magnifico de Translivania), Sorina Melean (Sorinela-Giulianna/Capitan Meleanor), Andreia Cîmpanu (Arlecchino), Elena Vari (EnaLena), Alexandra Avram (Pantaleona Țepeș), Alexandra Zosim (Pantalone), Tudor Meșter (Dottor Tudorici Vampirovici), Vlad Grecu (Mezzettino), Adriana Burlacu (Vrăjitoarea), Ștefania Buftea (Zanni) și Diana Bîrsan (Brighella).

Biletele pentru reprezentațiile din luna februarie ale spectacolului ”Bufon pentru o zi la curtea contelui Dracula” de la Tg. Mureș se găsesc pe platforma Eventbook, https://eventbook.ro/theater/bilete-bufon.

Până atunci, o puteți (re)vedea pe Bianca Holobuț, pe scena Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, sâmbătă, 17 februarie 2024, de la ora 18,00 în spectacolul ”50 de secunde”, în regia lui Marei Sermășan, după un scenariu de Marius Niculescu, alături de actorii Bogdan Constantin Tălmaciu și Robert Vladu.