Program comun de activități pentru anul 2024 semnat între comunitățile din Petroșani și Varpalota

Program comun de activități pentru anul 2024 semnat între comunitățile din Petroșani și Varpalota

Relațiile de înfrățire ale comunităților din Petroșani și Varpalota (Ungaria) datează deja de peste două decenii. De-a lungul timpului, între cele două localități europene s-au legat relații de parteneriat care, în opinia primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, au adus o serie de beneficii sociale și culturale pentru cetățenii celor două orașe. ”Participarea copiilor de la școlile din Petroșani și Varpalota la o serie de tabere de reciprocitate, schimburi culturale, colaborarea pe linie de societate civilă, competiții sportive, schimburi de experiență la nivelul administrațiilor locale și participarea comună la derularea unor proiecte europene de succes, sunt tot atâtea argumente care demonstrează că această relație de înfrățire funcționează foarte bine și trebuie să meargă înainte”, apreciază primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Sub aceste auspicii în cursul zilei de 15 martie 2024, o zi în care reprezentanții comunităților maghiare sărbătoresc Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la Petroșani a fost semnat programul comun de acțiuni pentru anul 2024 dintre cele două comunități înfrățite, Petroșani și Varpalota (din Ungaria). Documentul a fost semnat în fața echipelor de delegați ai celor două administrații publice locale de către Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani și Katona Csaba, viceprimar al orașului Varpalota.

”Vor avea loc activități deja tradiționale, fie că vorbim de programe din domeniul sportului, cultură și artă prin participarea delegaţiilor oficiale la manifestările dedicate zilelor celor două comunităţi, participarea sportivilor la competiţii organizate atât în Petroșani cât și în Varpalota, dar și tradiționala tabără reciprocă pentru copii”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Acordul de înfrățire dintre Petroșani și Varpalota datează de peste de două decenii, iar semnarea acestui document a deschis o cale de dialog și acțiune deosebit de fructuoase între comunitățile române și maghiare, stabilite inclusiv prin intermediul acestui program comun de activități, care trasează liniile relațiilor bilaterale, atât în plan social, sportiv și cultural. ”Se cuvine să le mulțumim încă o dată partenerilor noștri din Ungaria, împreună cu care am reușit în fiecare an să deschidem noi oportunități de apropiere, comunicare și colaborare între cetățenii Petroșaniului și cei din Varpalota”, a mai spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.