„Ateliere creative de Paști” ale meșterilor populari hunedoreni la Muzeului Satului Bănățean

„Ateliere creative de Paști” ale meșterilor populari hunedoreni la Muzeului Satului Bănățean

Pregătirile pentru sărbătorile de Paște sunt în toi, iar în acest cadru Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, a organizat, la rândul său, un eveniment cultural destinat acestui mare eveniment creștin, intitulat: „Ateliere creative de Paști”.

Astfel, în zilele de joi și vineri, 18 și 19 aprilie 2024, în ambianța Muzeului Satului Bănățean, 11 meșteri populari hunedoreni și-au demonstrat măiestria în fața publicului timișorean. Aceștia au fost coordonați de Monica Dușan, muzeograf la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad, care a și organizat un mic atelier în care au fost încondeiate ouă. Lista meșterilor prezenți a inclus pe Dorin Laslău, care a uimit publicul realizând linguri de lemn sculptate. Cosmina Moldoveanu a atras atenția prin eleganța și rafinamentul zgărdanelor. Leonard Dohotaru a stârnit interesul asupra unor obiecte din lemn pirogravate. Cornelia Marta și-a găsit discipoli în atelierul în care croșetează eșarfe, fulare și alte piese de îmbrăcăminte. Petru Mateș, care meșterește fluiere, cavale și bâte de cioban, a demonstrat cu talent că știe să și cânte cu multă însuflețire. Anca Stroișteanu a demonstrat modul în care se pot realiza poșete, jucării sau brățări din ațe împletite în tehnica macramé. Victoria Bufnilă a expus și și-a demonstrat măiestria realizând ii, dantelă și chiar ouă „croșetate”. Tot în același fel, Luminița Miclea a demonstrat modul în care se realizează diverse obiecte, piese de îmbrăcăminte sau jucării croșetate.

De mare interes au fost și brățările, medalioanele și colierele din lut polimeric, fimo, precum și ouă pictate de Ileana Roșca. Și nu în ultimul rând, vizitatorii au fost încântați de prestația poetului popular Cornelia Neaga, care a recitat poezii „în grai” și a oferit cărți pentru copii, cărți cu rețete tradiționale și cărți de poezii.

Publicul, format în cea mai mare parte din elevi, cadre didactice și părinți, a participat în număr mare și a apreciat activitățile meșterilor din zona Bradului. Ca dovadă, fiecare dintre artiști și-au găsit ,,ucenici”, iar activitatea a fost apreciată deopotrivă de public și de specialiști.

Colaborarea dintre Muzeul Satului Bănățean din Timișoara și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, prima de acest fel, s-a dovedit a fi un succes și s-a transformat într-un model de bune practici pentru implementarea altor proiecte educaționale. Din acest motiv, parteneriatul dintre cele două instituții se dorește a fi a fi unul de durată.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane organizează constant activități care se adresează publicului de toate vârstele, la care publicul este mereu așteptat și bine primit.