”La Spitalul Județean de Urgență Deva avem un angiograf, vârf de gamă la nivel mondial. Este un echipament funcțional, care a început să fie utilizat cu succes din luna octombrie 2023. Avem o echipă de medici cu competențe în cardiologie intervențională cu care colaborăm foarte bine. Din păcate, în spațiul public, în timpul acestei campanii...
Au început lucrările de modernizare de pe strada Morii din Vulcan
O altă lucrare de infrastrcutură edilitară necesară și așteptată de cetățenii municipiului Vulcan, îndeosebi de către cei care locuiesc pe strada Morii (Valea Morii cum este cunoscută în localitate), dar și de pe strada Grivița din vecinătate, a demarat în aceste zile. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că acest proiect a fost cuprins în...
Laurențiu Nistor (PSD): ”Restaurăm și redăm comunității imobile cu valoare inestimabilă din patrimoniul cultural hunedorean”
Preocupările administrației județene conduse de Laurențiu Nistor pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural și istoric valoros al județului Hunedoara au constituit și constituie o altă importantă prioritate. În ultimii ani, în acest sens, au fost realizate deja o serie de investiții de mare anvergură, județul Hunedoara fiind singurul din România unde investițiile în acest...
Se redeschide circulația rutieră pe Transalpina
Pe 1 Iunie se redeschide circulația rutieră pe cea mai înaltă șosea de belvedere din România: Transalpina. În urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR (inclusiv de la DRDPCraiova și SDNT Tg. Jiu), a fost luată decizia redeschiderii circulației rutiere pe Transalpina începând cu data de 1.06. 2024. Sectorul de...
Alpinistul Adrian Ahrițculesei, premiat în ședința de plen a Consiliului județean Hunedoara
Ședința CJH de la finalul lunii mai a fost marcată de încă un moment festiv de excepție, prilejuit de acordarea unei ”Diplome de Excelență” din partea forului legislativ județean pentru alpinistul din Petroșani, Adrian Ahrițculesei și managerul său sportiv, Ștefan-Adrian Jurca. Alpinistul hunedorean, Adrian Ahrițculesei, a reușit o performanță extraordinară: a cucerit, în data de 17...
Lucian Resmeriță: ”Haita vândută la cămătari vrea să pună mâna pe Vulcan !”
Apariția în spațiul public, pe rețelele de socializare, a unor afirmații tendențioase cu referire la relațiile de colaborare și amiciție ale primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu și ale primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, l-au determinat pe acesta din urmă să reacționeze. Printr-o declarație de presă transmisă redacției, Lucian Resmeriță spune că va depune plângere împotriva...
Avanpremieră la Ziua Copilului, la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani
O vorbă din bătrâni spune că „dar din dar, se face rai”. Nimic mai adevărat, mai ales atunci când vorbele sunt însoțite și de fapte. Fapte care pot produce la un moment dat o imensă bucurie. Aflându-ne în apropierea Zilei Internaționale a Copilului, la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani a avut loc astăzi o...
România, în al 12-lea ceas în gestionarea deșeurilor, prin ”Harta Reciclării”
Asociația Viitor Plus, prin programul Harta Reciclării, lansează Al 12-lea ceas – o campanie de educare și conștientizare a impactului pe care îl au deșeurile asupra mediului și sănătății. Pentru identificarea situațiilor de încălcare a legislației deșeurilor și oferirea de informații necesare în vederea sesizării acestora de către cetățeni, au fost concepute 4 ghiduri de...
Transport local cu autobuze electrice, din acest an, la Petroșani
Dincolo de proiectul liniei verzi de transport public interurban cunoscut sub numele ”Green Line Valea Jiului”, la care și municipalitatea din Petroșani este asociat, Primăria municipiului Petroșani implementează un alt proiect similar, care are în vedere realizarea unei linii de transport local cu autobuze electrice. Primarul municipiului Petroșani a prezentat și câteva imagini cu autobuzele...
O scânteie de bucurie în ochii fiecărui copil – o jucărie de 1 iunie prin intermediul Bibliotecii județene
Pentru Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva proiectele și activitățile dedicate copiilor au fost percepute mereu ca o datorie de suflet. Ioan Sebastian Bara, managerul instituției spune că, în acest context, ”ziua de 1 iunie este întotdeauna un bun prilej de a ne manifesta preocuparea și dragostea față de copii, în mod deosebit pentru...
PSD Lupeni propune pentru alegerile de la Lupeni, cel mai bun primar și cea mai bună echipă de consilieri locali
Potrivit liderului Organizației municipale PSD Lupeni (una dintre cele mai puternice organizații politice de la nivelul județului Hunedoara), senatorul Cristian Resmeriță, în vederea alegerilor locale care vor avea loc pe data de 9 iunie 2024, echipa social-democraților din această localitate propune cetățenilor din Lupeni nu doar cel mai bun candidat de primar, în persoana lui...
Concursul de Prim Ajutor ,,Micii Sanitari” de la Petroșani și-a desemnat câștigătorii
În completarea concursului ”Sanitarii pricepuți” organziat de Subfiliala de Cruce Roșie de la Petroșani, zilele acestea a avut loc și competiția destinată celor mai mici dintre voluntarii de la școlile din Petroșani interesați de activitățile Crucii Roșii. La Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani s-a desfășurat ediția a IV-a a concursului de Prim Ajutor...
Petrila merge înainte cu ”Seriozitate, Continuitate, Dezvoltare”, cu Vasile Jurca-primar și cu echipa de consilieri a PSD
Candidat pentru un nou mandat în fruntea administrației publice locale din orașul Petrila, primarul Vasile Jurca, lider al Organizației PSD Petrila, arată că în ultimii 4 ani, chiar și în condițiile restrictive impuse de pandemie în prima jumătate a mandatului, în orașul Petrila au fost implementate o serie de programe de investiții de mare anvergură,...
MCDR Deva organizează a VII-a ediția a Școlii de vară de Restaurare
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Liceul de Arte ,,Sigismund Toduța” organizează începând cu data de 03.06.2024, ora 10.00 la sediul muzeului ,, Școala de vară de Restaurare”, ediția a – VII-a. În acest an, vor fi prezenți elevi de la Liceul de Arte ,,Sigismund Toduță”–...
Primarul Cristian Merișanu propune trei sportivi pentru titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului Vulcan
Rezultatele obținute de sportivii secției de arte marțiale de la CSM Mihai Viteazu, la nivel național și internațional în determină pe primarul municipiului Vulcan să ia în calcul nu doar premierea acestora, în cadrul festivităților prilejuite de ediția din acest a Nedeii Vulcănene, așa cum se întâmplă în mod tradițional, ci chiar să propună acordarea...
La Uricani, Ziua Copilului se dublează!
Ziua Internațională a Copiiloir va fi sărbătorită anul acesta la Uricani nu doar pe 1 iunie, ci și în ziua precedentă, ultima din luna mai, astfel încât putem spune că în acest oraș Ziua Copilului se dublează. Pentru această sărbătoare, una dintre cele mai importante și pentru comunitatea locală din Uricani, administrația locală a pregătit...
Steluțele dansului de la Clubul copiilor Valea Jiului, campioane în concursul ”Steluțele Dansului” la Deva
O nouă ediție a Festivalului-concurs de dans sportiv ”Steluțele dansului”, gădzuit zilele trecute la Deva în calendarul evenimentelor organizate de Palatul Copiilor din Deva, a prilejuit gimnastelor de la Clubul Copiilor Valea Jiului să-și demonstreze încă o dată talentul și buna pregătire. Participanți în acest concurs de talie națională cu două grupuri de câte 6...
România sărbătorește 75 de ani de la înființarea Consiliului Europei printr-o sesiune specială dedicată Culturii și Patrimoniului
În contextul împlinirii a 75 de ani de la înființarea Consiliului Europei și a 70 de ani de la adoptarea Convenției Culturale Europene, Comitetul Director pentru Cultură, Patrimoniu și Peisaj (CDCPP) a fost invitat să desfășoare a doua sa întâlnire din acest an, la București, în perioada 30 – 31 mai. Cu ocazia dublei aniversări,...
Liderii cluburilor Lions din Valea Jiului premiați la Convenția Națională a organizației
Membrii cluburilor Lions din Valea Jiului au participat la cea de-a XXX-a Convenției Națională a acestei organziații, eveniment care s-a desfășurat la Deva și care a încununat un mandat de succes al Guvernatorului Districtului Lions 124 România, prof. Marin Ilieș. În cadrul ceremoniilor care s-au desfășurat la Teatrul de Artă din Deva, între 24 –...
Campania electorală de la Lupeni prezintă un PSD de neoprit!
Organizația PSD Lupeni își continuă activitățile de campanie electorală având ca scop principal informarea corectă și completă a cetățenilor din municipiul Lupeni, cu privire la îndeplinirea programului asumat de echipa primarului Lucian Resmeriță și a Consiliului local al municipiului Lupeni în mandatul 2020-2024, dar și prezentarea programului politic și administrativ pe care aceeași echipă a...
De 1 Iunie la Lupeni puteți descoperi ”Magia copilăriei”
Vârsta copilăriei este una cu adevărat magică! Iar magia sărbătorilor dedicate copiilor este una fără egal. Vă puteți convinge de realitatea din spatele acestor cuvinte chiar sâmbătă, 1 Iunie 2024, la Lupeni, acolo unde în Parcul CAP – principalul loc de întâlnire sub semnul bucuriei al oamenilor din comunitatea Lupeniului – va fi sărbătorită Ziua...
Zece motive pentru care Cristian Merișanu și PSD Vulcan merită să fie aleși în fruntea comunității locale
Deși adversarii săi politici încearcă să acrediteze ideea că primarul Cristian Merișanu și echipa PSD a municipiului Vulcan nu a făcut nimic pentru vulcăneni în perioada mandatului 2020-2024, realitatea pe care o văd vulcănenii este cu totul și cu totul alta. Liderul echipei politice a PSD Vulcan, primarul Cristian Merișanu spune că în doar 4...
Băile daco-romane de la Geoagiu își redeschid porțile la finalul lunii mai
Primăria și Consiliul Local al Orașului Geoagiu împreună cu Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara și Băile Daco Romane Geoagiu-Băi anunță deschiderea oficială a sezonului estival în stațiune, eveniment ce va avea loc vineri, 31 mai, începând cu ora 11.00. Complexul Băile Daco – Romane dispune de patru bazine, dintre...
A început modernizarea DJ 705A pe sectorul Orăștie – Costești
A început astăzi execuția proiectului privind modernizarea drumului Orăștie – Costești, importantă șosea rutieră de pe raza județului Hunedoara. Infrastructura rutieră de acces spre Cetățile Dacice din Munții Orăștiei se modernizează cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Hunedoara prin Programul Regional Vest 2021-2027, la care se adaugă o contribuție din bugetul propriu. În cadrul proiectului,...
Laurențiu Nistor (PSD): ”Am investit echilibrat fondurile publice, pentru investiții în infrastructură în toate zonele județului Hunedoara!”
Investițiile în modernizarea infrastructurii, considerate a fi unul dintre pilonii principali ai activității administrației județene, au fost realizate de echipa CJH condusă de liderul social-democraților hunedoreni Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara, nu doar la un nivel numeric, valoric și calitativ fără precedent, ci și într-un mod echilibrat din perspectivă teritorială. ”Am atras fonduri naționale...
Vulcanul devine, pe 1 Iunie, orașul copiilor!
Autoritățile publice locale din municipiul Vulcan s-au pregătit pentru a sărbători, așa cum se cuvine, Ziua Internațională a Copiilor. Primarul Cristian Mwerișanu spune că, pentru acest eveniment, Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan au pregătit un program cu activități diverse, menite să-i mobilizeze pe toți copiii, într-o serie de competiții sportive, activități artistice și...
La Petrila, Ziua Copilului aduce distracție și veselie pentru toți copiii în Cheile Tăii
Sărbătoare în natură, cu distracție, veselie, sport și aventură! Aceasta este invitația pe care o lansează Primăria și Consiliul local al orașului Petrila pentru toți copiii petrileni, cu prilejul Zilei de 1 Iunie. Și în acest an, potrivit unei frumoase tradiții, sărbătoarea Zilei Internaționale a Copiilor este organizată la Petrila de administrația locală în parteneriat...
Corvinul 1921 a devenit echipa de onoare a județului Hunedoara
Luni, 27 mai 2024 s-a desfășurat una dintre cele mai emoționante înfruniri ale forului administrației județene. Întrunit în ședință extraordinară, plenul Consiliului județean Hunedoara a aprobat, în unanimitate, acordarea titlului de ”Cetățean de onoare al județului Hunedoara”, antrenorului echipei de fotbal FC Corvinul Hunedoara și acordarea de ”Diplome de excelență” jucătorilor și membrilor staff-ului clubului...
Minerul Lupeni – o echipă pentru toți, toți pentru o echipă !
La Lupeni fotbalul a fost dintotdeauna cel mai frumos spectacol sportiv, iar Minerul Lupeni a fost cea mai iubită echipă. Cu amintirea vremurilor în care un oraș întreg umplea tribunele stadionului ”Minerul” din Lupeni, Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni împreună cu finanțatorii echipei de fotbal Minerul Lupeni invită lupenenii, cu mic, cu mare, la stadion...
Profil de candidat al PSD Lupeni pentru Consiliul județean Hunedoara: MARIA IVĂNIȘI
Cu argumente politice și electorale solide, PSD Lupeni și-a câștigat dreptul de a face o nominalizare pe un loc eligibil pe lista consilierilor județeni pe care Organizația județeană PSD Hunedoara o propune locuitorilor din acest județ în alegerile din 9 iunie 2024. Cum continuitatea reprezintă un argument solid pentru promovarea profesioniștilor în administrație din echipa...
„Invitație la Ilustrație” din partea micilor pictori ai Clubului copiilor din Petrila
A devenit un frumos obicei al elevilor cercului de artă populară al Clubului Copiilor din Petrila ca, în jurul datei de 1 iunie, să ofere comunității locale un moment de bucurie sinceră, copilărească. Anul acesta, proiectul regional „Invitație la Ilustrație” debutează la Petrila pe 29 mai 2024, cu o expoziție organizată de elevii cercului de...
Emoționantă întâlnire de suflet a primei generații de absolvenți ai Liceului din Vulcan
Școala gimnazială nr. 4 din Vulcan, care a găzduit cu mai bine de șase decenii în urmă, cursurile Școlii Medii Mixte din ceastă localitate, a fost în aceste zile martor al unui eveniment de emoție și de însemnătate aparte: întâlnirea de 60 de ani a absolvenților primei clase de liceu din învățământul vulcănean. La fel...
Profil de candidat al PSD Lupeni: IACOB MESAROȘ
Profesionist cu activitate recunoscută în administrația publică locală, om de echipă și de angajament, Iacob Mesaroș este deja de aproape un deceniu viceprimar al municipiului Lupeni, unde a făcut echipă bună atât cu regretatul primar Cornel Resmeriță, dar și cu cei doi fii ai acestuia, Cristian și Lucian Resmeriță. Prezent în viața politică a municipiului...
„Călător prin Europa”, concurs interdisciplinar de cultivare a valorilor naționale și europene în județul Hunedoara
Aplicarea și valorificarea competențelor formate la elevi prin cultivarea valorilor naționale și europene dar și prin dezvoltarea abilităților de viață, au constituit tema primei ediții a concursului județean interdisciplinar ”Huniada”, organizat în județul Hunedoara și destinat elevilor din clasele primare de la unitățile de învățământ din mai multe localități hunedorene. Inițiativa a aparținut profesorilor coordonatori...
Lucrări ample de infrastructură în cel mai mare cartier al municipiului Lupeni
Construit în primii ani ai perioadei postbelice, ca urmare firească a exploziei industriale de la jumătatea secolului XX, cartierul din Lupeni cunoscut sub numele de Vârscoza (după numele fabricii de mătase artificială care a funcționat aici) este în prezent cel mai mare cartier rezidențial din municipiul Lupeni. Având în vedere arhitectura specială a blocurilor de...
”Marșul lui Iancu” de la Baia de Criș la Țebea înnobilează seria manifestărilor dedicate Eroului Național Avram Iancu
Un eveniment de mare trăire sufletească a înnobilat seria manifestărilor cultural-patriotice dedicate aniversării bicentenarului nașterii marelui patriot Avram Iancu, pe bună dreptate desemnat Erou al Națiunii Române. Intitulat ”Marșul lui Iancu”, acest eveniment de excepție organizat de Direcția Generală pentru Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă...
Cupa României a ajuns la Consiliul județean Hunedoara
Echipa de aur a FC Corvinul Huneodara, câștigătoarea ediției din acest an Cupei României la fotbal a adus prețiosuyl trofeu sportiv și la Consiliul județean Huneodara, unul dintre principalii finanțatori ai clubului. Antrenorul Florin Maxim împreună cu lotul de jucători au prezentat ”Cupa României” duminică, 26 mai 2024 în cadrul unui eveniment special, care a...
”The Treasure of the Mountain”, activitate studențească inedită la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani a fost gazdă, la mijlocul lunii mai, a proiectului ”The Treasure of the Mountain”, desfășurat de organizația studențească University of Petroșani Students’ Union – UPSU. Evenimentul a adunat studenți din majoritatea centrelor universitare din România, membri ai ANOSR, care au participat la o serie de activități provocatoare și pline de aventură. Activitățile...
Ședință extraordinară a CJH luni, 27 mai 2024
Consiliul Județean Hunedoara este convocat luni, 27 mai 2024, ora 13.00, în ședință extraordinară, în Sala Mare a instituției, cu următorul proiect al ordinii de zi: 1. Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de Cetățean de Onoare al Județului Hunedoara, a unor Diplome de Excelență și premii antrenorului principal, echipei de jucători și colectivului tehnic...
Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului convoacă foștii sindicaliști la discuții pe marginea Legii pensiilor, la Clubul pensionarilor din Lonea
Potrivit unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului, Ion Aurel Titel (fost președinte executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului), foștii membri ai sindicatelor din minerit și foștii lideri ai organziațiilor sindicale, în prezent pensionari, sunt convocați la o întâlnire de lucru a asociației reprezentative a pensionarilor din sectorul...
Sportivii lui Florin Mârza se întorc cu tolba plină de medalii de la Campionatul Național de Full Kempo
Elevii antrenorului Florin Mârza de la secția de arte marțiale a CSM Mihai Viteazu Vulcan și de la CS Fujin Vulcan își continuă seria performanțelor sportive prin câștigarea de noi medalii de aur, argint și bronz. Cea mai recentă competiție la care karatiștii din Valea Jiului au fost prezenți este Campionatul Național de Full Kempo,...
Rezultate excelente pentru șahiștii Văii Jiului la ”Cupa Orăștie 800”
Sâmbătă, 25 mai 2024 a avut loc la Orăștie un eveniment șahist care, deși organizat în premieră, s-a bucurat de un interes foarte mare din partea copiilor și tinerilor sportivi pasionați de sportul minții. Astfel, circa 100 de participanți au evoluat în primul concurs de Street Chess care a avut loc în aer liber, în...
Campanie electorală cu iz de huliganism în Valea Jiului
Cu toate că listele de candidați pentru alegerile locale din 9 iunie 2024 conțin, în cea mai mare parte, numele unor oameni cunoscuți pentru apartenența lor la clasa intelectuală, bătălia politică din campania electorală cunoaște o serie de derapaje, iar vandalismul pare să fi devenit un instrument electoral tot mai des uzitat. Mai mulți candidați...
Educatia nonformală și rolul acesteia în reducerea abandonului scolar, subiect al unui simpozion internațional organizat de Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” Petroșani
Educația nonformală reprezintă un instrument esențial în reducerea abandonului școlar, având capacitatea de a captiva și de a motiva elevii în învățare. Deși sistemul educațional formal oferă o bază solidă de cunoștințe, în multe cazuri acesta nu reușește să stimuleze interesul și implicarea elevilor, ceea ce poate duce la pierderea motivației și la abandon școlar....
Spectacol de dansuri populare maghiare, într-o epopee comică după Petöfi Sándor, pe scena teatrului din Petroșani
Spectacolul „Barosul satului”, o epopee comică după Petöfi Sándor, va fi jucat pe scena Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, duminică, 26 mai, de la ora a 19, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Valea Jiului. Spectacolul de dansuri populare este o adaptare parodică a unei celebre scrieri a lui Petöfi din 1844, în care...
Din ”Lada de zestre uricăneană” au fost scoși la lumină copii talentați și oameni destoinici din Ținutul Momârlanilor
Un nou proiect menit să promoveze fascinanta lume a momârlanilor Văii Jiului s-a derulat, în aceste zile, în orașul Uricani, sub coordonarea Liceului Tehnologic ”Retezat” Uricani. Purtând numele prețioasei comori din casa și inima oricărei familii de momârlani, ”Lada de zestre uricăneană” a prilejuit organizatorilor ocazia de a scoate la lumină cele mai de preț...
Labirintul copiilor, un nou punct de atracție în Parcul CAP Lupeni
Copiii sunt comoara neprețuită a fiecărei comunități, iar în municipiul Lupeni, reprezentanții administrației locale au grijă ca ei să fie tratați ca atare. Cu atât mai mult cu cât ne aflăm în preajma Zilei Internaționale a Copiilor, Primărie și Consiliul local al municipiului Lupeni lea pregătit copiilor din această localitate o serie de frumoase surprize...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința CJH din 30 mai 2024
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, precum și ale art. 182 alin. (4) coroborate cu ale art. 135 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale Regulamentului de organizare şi...
Ședință festivă a Consiliului local Hunedoara, cu ”Cupa României” și cuceritorii acesteia la loc de cinste
Florin Maxim, antrenorul de numele căruia se leagă cea mai importantă performanță din istoria de 103 ani a fotbalului din Hunedoara, câștigarea Cupei României, a devenit, astăzi, „Cetăţean de onoare” al municipiului. Titlul a fost conferit, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local Hunedoara care s-a desfăşurat astăzi (24.05.2024), la...
Companiile Rețele Electrice și-au desemnat câștigătorii la Trofeul Electricianului, ediția 2024
Zilele acestea 64 electricieni din cadrul companiilor Rețele Electrice au participat la faza locală a celei mai importante competiții din domeniul energiei electrice din România, Trofeul Electricianului. 24 electricieni din cadrul celor trei companii Rețele Electrice precum și patru tineri liceeni, vor participa la ediția națională a Trofeului Electricianului, respectiv Trofeul Electricianului Junior. „Participarea electricienilor...