Tineri sportivi și artiști ai Vulcanului premiați la ediția a IV-a a Galei de Excelență ”Tinerii-Viitorul nostru”

Tineri sportivi și artiști ai Vulcanului premiați la ediția a IV-a a Galei de Excelență ”Tinerii-Viitorul nostru”

La sediul Primăriei municipiului Vulcan s-a desfășurat astăzi o nouă ediție a ”Galei de Excelență” organizată sub egida Asociației ”Tinerii Viitorul Nostru” din Vulcan, care și-au asumat încă din titulatură misiunea de a observa și de a premia acei tineri care se dovedesc a fi într-adevăr cel mai prețios capital pentru viitorul acestei comunități.

Odată cu cea de-a IV-a ediție a acestui eveniment, organizatorii au adus în atenția opiniei publice locale 26 de copii și tineri din această localitate care, în cursul anului 2023 și al primelor luni din 2024, s-au remarcat printr-o serie de activități extrașcolare, sportive ori cultural-artistice, unde au obținut rezultate ce stau sub semnul excelenței. ”Noi ne-am propus ca, prin această acțiune, care se află deja la cea de-a patra ediție, să-i premiem și să-i evidențiem într-un fel și pe acei tineri din comunitatea noastre care au rezultate deosebite nu doar în activitățile lor școlare, pentru că acestea sunt deja evidențiate de unitățile de învățământ, ci și în activități de natură extrașcolară. Ne-am propus de fapt să arătăm că există tineri care-și folosesc timpul lor liber într-o serie de activități care nu doar că-i pasionează, dar în care mulți dintre ei excelează. I-am invitat și în acest an la sediul primăriei, unde le-am acordat o plachetă și un premiu în bani, exclusiv prin efortul financiar al asociației ”, spune ing. Zoltan Miklos, președintele Asociației ”Tinerii, viitorul nostru” din municipiul Vulcan.

Acesta a menționat că listele celor propuși pentru acest premiu de excelență au fost furnizate de către conducerile unităților de învățământ din municipiul Vulcan.

Anul acesta, între laureații ”Galei de Excelență” a tinerilor vulcăneni s-au numărat tineri cu performanțe notabile în diverse competiții sportive individuale, dar și în activități de creație și interpretare artistică. Astfel, pentru rezultatele lor deosebite au fost premiați: Tudor Nicolau (participant la Jocurile Special Olimpics), Andreea Tălpălaru (campioană națională și balcanică la Taekwon-doo), Isabela Cristina Drăghici și Alexandra Șortan (Taekwon-doo), Andreea Cristina Stoian și Constantin Butoi (Shotokan ESKU), Luis Balaci, Alexia Dreghici și Armand Muler (Tir cu Arcul), Diana Petculescu (Șah), Ariana Petculescu (Schi), Anisia Andrei, Delia Belean, Ionuț Istina, Andrei Nicolas, Denis Robu, Alesia Toma (Cupa ”Fără Limite” la Boudering/Cățărare), Ianis Rusu (Kempo K1), Raul Lucian Bocâncă, Andreea Diana Chiș, Denisa Ștefania Chiș, Arnaldo Morone (Kempo), Denis Liseanu (diverse competiții sportive), Natalia Gacso (muzică pop rock), Ruxandra Merișanu (muzică folk și ușoară) și Andrei Olaru (participant la concursul ”Șefi la cuțite” Antena 1).

Invitat de onoare al acestui eveniment, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu (cel care a fost, de altfel, și gazda ediției din acest an a Premiilor de Excelență ale Asociației ”Tinerii, Viitorul nostru”) apreciază că rezultatele etalate la acest bilanț de acești merituoși tineri ai Vulcanului fac cinste întregului oraș și, tocmai de aceea, trebuie cunoscute, aplaudate și premiate de întreaga comunitate. ”Vreau să vă felicit pe toți cei care sunteți premiați astăzi pentru rezultatele voastre și să le mulțumesc părinților care vă susțin în drumul către acestea. E bine să știți că faceți parte din generația spre care se îndreaptă speranțele noastre într-un viitor al acestui oraș, pentru că voi sunteți modele pe care trebuie să le vadă și să le urmeze colegii voștri, pentru că din rândul vostru, al celor care deja știți ce înseamnă succesul, dar știți și ce înseamnă munca, tragem nădejde că vor veni și alți tineri valoroși care vor face ca numele municipiului Vulcan să fie rostit cu respect și admirație. Vă felicit și vă asigur că vă susțin în tot ceea ce faceți, pentru voi, pentru familiile voastre, pentru școala voastră și pentru comunitatea noastră”, a declarat primarul Cristian Merișanu.

Acesta a dat asigurări că premiile oferite de data aceasta de Asociația ”Tinerii – Viitorul nostru” vor fi dublate și de cele oferite, în mod tradițional, de municipalitatea din Vulcan, în cadrul festivităților de la ”Nedeia Vulcăneană” și a dat asigurări că administrația locală a fost, este și rămâne un pilon de sprijin pentru toți tinerii generatori de performanță ai comunității locale.

Pentru prof. Malvine Socaci, viceprimarul municipiului Vulcan, succesul repurtat de acești tineri nu este decât încă o confirmare a faptului că Vulcanul are tineri valoroși, a căror încurajare și susținere trebuie asumată nu doar de către familiile acestora, ci de către întreaga comunitate. ”Eu cred că voi, tinerii care excelați nu doar la școală, ci în tot ceea ce faceți, veți duce mai departe ceea ce se face aici, în plan local, în plan național și  internațional. Fiindcă sunteți buni! Și nu uitați acest lucru, chiar și atunci când, într-o competiție sau alta, într-un eveniment sau altul, poate mai înregistrați și câte un eșec. Inteligența voastră emoțională o dezvoltați prin tot ceea ce faceți și prin toate aceste experiențe de succes pe care le dobândiți dincolo de succesul de pe băncile școlii. Trebuie să credeți în voi, pentru că dacă credeți în voi, puteți face orice ! Și să fiți siguri că noi, vulcănenii, care vă urmărim evoluția și rezultatele, suntem deosebit de mândri de voi. Vă felicit și vă doresc să vă găsiți drumul în viață, aici la Vulcan sau oriunde în lume, sub același semn al performanței pe care deja ați demonstrat că știți să o obțineți!”, a declarat Malvine Socaci, viceprimarul municipiului Vulcan.

Președintele asociației care inițiat acest proiect, ing. Zoltan Miklos spune că asociația va premia și tinerii cu rezultate bune în competițiile pe echipe, în toamnă, cu ocazia ”Săptămânii sportului școlar”. De asemenea, acesta transmite rugămintea tuturor celor care doresc să sprijine proiectele acestei asociații să o facă, având la dispoziție fie înscrierea în cadrul acestei organizații neguvernamentale și implicarea directă, fie prin simpla completare a formularului prin care pot direcționa o parte din impozitul pe venit reținut de stat către această asociație. ”Asociația noastră activează strict pe autofinanțare iar acest proiect atât de apreciat în comunitatea Vulcanului este realizat exclusiv din fondurile pe care am reușit să le colectăm în anul precedent. Vom putea continua și chiar extinde acest proiect menit să-i premieze pe copiii și tinerii valoroși din comunitatea noastră, doar dacă vom avea parte de sprijin și implicare  din partea părinților și, de ce nu, al autorităților și al companiilor care pot și care vor să ne susțină și, astfel, să-i susțină pe tinerii valoroși ai Vulcanului”, a mai spus Zoltan Mikloș, președintele Asociației ”Tinerii, viitorul nostru”.

Tuturor, felicitări și succes în continuare!