România – gazda Campionatului European de Tineret la Tir cu Arcul

România – gazda Campionatului European de Tineret la Tir cu Arcul

Federația Română de Tir cu Arcul, sub egida World Archery Europe, forul continental de resort, organizează cel mai important eveniment de tir cu arcul din Europa rezervat sportivilor cu vârste de până la 21 de ani – Campionatul European de Tineret – eveniment care a început luni, 8 iulie 2024 la Ploiești și se va desfășura până în data de 13 iulie 2024.

Peste 450 de sportivi din 38 de țări de pe continent se vor înfrunta în incinta Complexului Hipodrom din Ploiești. La competiția din România vor fi prezente toate ocupantele podiumului european de la ediția precedentă a CE, găzduită acum doi ani de Marea Britanie. Alături de Turcia, campioana en-titre, Franța – finalista din 2022, medaliată cu argint și Italia, ocupanta locului 3, din Europa s-au mai calificat echipele din Spania, Marea Britanie, Croația, Germania, România.

„Suntem bucuroși că România găzduiește un eveniment de asemenea anvergură, la care participă cele mai valoroase echipe reprezentative din Europa. Avem toate atuurile pentru a organiza un eveniment internațional de înaltă ținută și în cele mai bune condiții. Găzduirea acestei ediții a Campionatului European putem spune că este o oportunitate pentru toți iubitorii acestui sport din România, în contextul calificării recente a Mădălinei AMĂISTROAIE la JO Paris. Sperăm într-o lansare în forță a tirului cu arcul românesc și suntem convinși că Europeanul de la Ploiești va fi doar începutul unei lungi serii de competiții de anvergură la care publicul interesat de tir cu arcul va putea fi prezent de acum încolo. Acum doi ani, Complexul Sportiv Național „Arcul de Triumf” din București a găzduit Cupa Europeană de Tineret și a fost un succes. Anul acesta vom așeza numele orașului Ploiești pe harta tirului cu arcul european. Suntem pregătiți să ne întâmpinăm oaspeții cu brațele deschise fiind convinși de reușita organizării acestei competiții alături de partenerii noștri”, spune Cornel Răzvan MILAN, președintele FRTA.

România aliniază în acest concurs atât sportivi titrați, aflați la sfârșitul junioratului, cât şi debutanți în ceea ce privește participarea la un asemenea nivel. Lotul reprezentativ este un mix de 25 de sportivi, echilibrat ca pondere (12 sportivi pentru probele masculine şi 13 sportive). Sunt înscriși arcași la toate categoriile din programul competiției, aceștia fiind selecționați de colectivul de antrenori: Viorel HĂBIAN, Gigi PUŞCĂ, Zoltan MIKLOS, Oana TRUFIN, Andrei DĂNILĂ şi Cezar ALEXANDRESCU (antrenor federal).

Antrenorul federal, Cezar ALEXANDRESCU, a declarat pentru frta.ro: „Suntem optimiști în ceea ce privește obținerea unor rezultate europene meritorii, omogenizarea echipelor prin asimilarea trăgătorilor debutanți si finalizarea acestui eveniment cu succes. Am convingerea că până la finalul acestui European se vor contura unele certitudini în ceea ce privește valoarea sportivă, calitatea staff-ului tehnic şi managerial al FRTA.”

Evenimentul face parte din calendarul programului Ploiești Capitala Tineretului din România 2024.

Foto: FRTA