Zicerea potrivit căreia nu cunoaștem cu adevărat valoarea apei decât atunci când e secată fântâna este, în această vară toridă, mai evidentă ca nicicând. Cele mai recente informații hidrologice evidențiază faptul că un număr de 12 localități din județul Hunedoara se confruntă cu probleme grave în ceea ce privește alimentarea cu apă potabilă a populației. Situația este și mai dramatică la nivelul altor județe cum sunt, spre exemplu, Botoșani (cu 140 localități afectate de secetă), Iași (cu 77 localități afectate de secetă), Alba (cu 62 de localități afectate de secetă sau Gorj (cu 35 de localități afectate de secetă). Potrivit rapoartelor statistice, la finalul lunii iulie, în 449 de localități din România, reprezentând 15% din zonele locuite de la nivel național, sunt afectate în mod dramatic de efectele secetei. În toate aceste locuri, operatorii serviciilor de alimentare cu apă potabilă și autoritățile publice locale s-au văzut puse în situația de a restricționa furnizarea apei potabile.
Din fericire, la nivelul Văii Jiului, nu există probleme de acest fel, cu toate că seceta din această vară nu a ocolit regiunea. Este suficient să aducem în atenție faptul că, spre exemplu, în barajul de acumulare de la Valea de Pești – cea mai importantă sursă de apă potabilă pentru orașele și municipiile Văii Jiului – nivelul apei a scăzut cu 2 metri în cursul lunii iulie, iar tendința se menține și pentru luna august.
Cu toate acestea, după cum precizează directorul general al Apa Serv Valea Jiului, ing. Cristian Ionică, nu se pune problema aplicării de restricții în furnizarea apei potabile, serviciul fiind operațional 24 de ore din 24, în toate cele 6 localități ale regiunii. „Nu avem și nu întrevedem nici pentru perioada următoare, în ciuda persistenței vremii secetoase, probleme majore în funcționarea sistemului de alimentare cu apă potabilă la nivelul Văii Jiului. Sigur că noi, ca și operator, ne confruntăm din pricina secetei, cu o serie de probleme legate de funcționarea stațiilor de captare și tratare a apei, cu probleme legate de creșterea costurilor de producție, însă la nivelul populației, aceste probleme nu sunt resimțite, apa potabilă fiind livrată beneficiarilor noștri 24 de ore din 24”, a declarat ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Acesta precizează însă că s-a putut ajunge la o astfel de performanță doar datorită investițiilor care s-au realizat la Apa Serv Valea Jiului în ultimele decenii, prin atragerea și utilizarea banilor europeni, în investiții privind modernizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă, îndeosebi la stațiile de tratare a apei, la magistrala de la Valea de Pești și la intercontectarea rețelelor de aducțiune. „Eficiența implementării programelor europene este acum mai vizibilă ca nicicând. Trebuie să spunem, cu toată responsabilitatea, că în lipsa acestor investiții, mai ales la stațiile de tratare, la magistralele principale și la intercontectarea rețelelor de aducțiune, astăzi ne-am fi putut număra și noi, în multe zone din Valea Jiului, între operatorii cu probleme legate de furnizarea apei potabile și cu restricții. Din fericire, investițiile realizate la stațiile de la Valea de Pești, la Jieț, la Zănoaga și la Taia, dar și investițiile la cele două magistrale principale, de la Valea de Pești – pe zona de Vest, respectiv de la Jieț și Taia – pe partea de Est, ne-au permis să putem gestiona în mod eficient sursele de apă”, spune ing. Cristian Ionică.
Acesta apreciază însă că, problemele generate de secetă și ploile torențiale specifice acestui fenomen meteorologic creează o serie de probleme în activitatea Apa Serv Valea Jiului. „Cantitatea de apă este foarte mică și debitele tuturor surselor de apă din care ne alimentăm sunt și ele foarte mici. Iar asta face destul de dificilă activitatea din stațiile de captare și depozitare a apei. Mai mult, atunci când vin ploi torențiale, acestea aduc aluviuni care trebuie curățate rapid, iar creșterea turbidității, care este un alt parametru puternic modificat de ploile torențiale, ne obligă să lucrăm cu mai mult reactiv în stațiile de tratare, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru noi. Dar, asta este și noi ne bucurăm cu faptul că, dincolo de aceste probleme din activitatea noastră, populația nu resimte lipsa apei potabile la robinet”, a mai precizat directorul general al ASVJ, ing. Cristian Ionică.
Acesta dă asigurări că Apa Serv Valea Jiului monitorizează cu maximă atenție nivelul apei din barajul de la Valea de Pești, că depune eforturile necesare pentru a avea rezervoarele de apă mereu la capacitate optimă și că, în perioada următoare, cel puțin pe termen scurt, nu sunt estimate probleme legate de furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în Valea Jiului.