Zeus este câinele de poliție din cadrul Poliției orașului Petrila, el este mai mult decât un coleg al polițiștilor, este un prieten pe care se pot baza oricând.
Sunt frumoși, sunt puternici, sunt periculoși, cu nasul bine prelucrat pentru a-i mirosi pe infractori. Se antrenează ore întregi, dau examene, primesc note, nu iau șpagăși nu-și trădează niciodată partenerul de intervenție. Este cea mai bună descriere pe care am putea să o facem câinilor din cadrul Serviciului de Poliție Canină însă, aceasta nu este suficient.
Agentul de poliție Marian Stancu, din cadrul Poliției orașului Petrila, este cel care se ocupă de buna instruire a câinelui de rasă rotwailer, Zeus, de la vârsta de trei luni, din anul 2016. Este o muncă grea care nu presupune doar pre-dresaj, dresaj propriu-zis și muncă operativă. Pentru a putea fi partenerul unui câine de poliție trebuie să îi demonstrezi că îl iubești la fel ca un părinte. Când vorbește despre Zeus, agentului Marian Stancu i se luminează fața, povestind cu mult drag despre activitatea pe care o desfășoară împreună, considerându-l mai mult decât un coleg.
Zeus este un câine de intervenție și a participat la multe acțiuni de poliție devenind un sprijin loial al colegilor polițiști. Este un câine tânăr, având vârsta de trei ani, iar la examenul de verificare de la Sibiu a obținut cea mai mare notă la specializarea în care a fost calificat.
Interviu cu agent Marian Stancu – Poliția orașului Petrila:
Ag Marian Stancu: Ceea ce vă pot spune este că Zeus este un câine de poliție, încă din anul 2016 el a intrat în Poliția Petrila. Este un câine de intervenție folosit special pentru intervențiile la evenimente, pentru menținerea și restabilirea ordinii publice și pentru altfel de intervenții care presupun un risc mai ridicat pentru polițiști și este nevoie de un câine de serviciu care poate să facă față multor situații, fiind pregătit special în acest sens. A fost dresat la Centrul Chinologic ”Dr. Aurel Greblea” Sibiu, este un exemplar ”rotwailer” în vârstă de trei ani. Câinii din Poliția Română sunt evaluați o dată la doi ani, pentru a vedea dacă mai corespund cerințelor de serviciu, iar în cazul în care aceștia nu mai corespund sunt clasați și scoși la pensie. Zeus este un câine tânăr, este abia la început de drum, este folosit foarte des la intervenții pe raza orașului Petrila, eu zic că face față cu brio și restul colegilor poate să confirme acest lucru.
Reporter: Poți să îmi spui o intervenție mai specială la care Zeus a luat parte?
Ag M.S.: Cea mai spectaculoasă intervenție la care a luat parte a fost în momentul în care am avut un flagrant, respectiv, mai mulți indivizi de pe raza municipiului Lupeni au încercat să spargă mai multe autoturisme de pe raza orașului Petrila. La momentul respectiv am folosit câinele de serviciu pentru prinderea și imobilizarea infractorilor întrucât aceștia, la vederea organelor de poliție, au fugit. S-a folosit câinele și s-a reușit prinderea și imobilizarea acestora, și-a făcut treaba cu succes și merită tot ce este mai bun…
R: Poți să îmi spui care este relația ta cu câinele Zeus în poliție, în afară de colegialitate.
Ag M.S.: Bună întrebare! Zeus îmi e ca un copil și eu sunt ca și tatăl lui, pe lângă faptul că suntem colegi și ne ajutăm reciproc la serviciu, ține foarte mult la mine, țin foarte mult la el, s-a atașat foarte mult de mine, la fel și eu de el. Este o relație, nu știu, cel mai bun prieten al meu pentru că asta sunt câinii, cei mai buni prieteni a-i omului și în munca de poliție asta contează foarte mult, să ai un partener în care să te poți baza și să ști că niciodată, indiferent de situație, nu te va lăsa și ai spatele asigurat, îți asigură spatele cu brio.
R: Mă gândesc că sunt foarte importante și antrenamentele în activitatea câinelui Zeus. Câte antrenamente faci cu el?
Ag M.S.: Antrenamentul, conform instrucțiunilor existente la nivelul MAI, se fac în fiecare zi, indiferent că sunt liber sau la muncă, în fiecare zi două ore mă ocup de câine ca să își mențină activitățile practice, indiferent de situație, numai atunci când vremea nu ne ajută nu putem ieși, în rest ieșim foarte des în teren și pe terenul de antrenament, la fel cum ne-ați găsit și astăzi, acesta este programul de lucru cu câinele.
Antrenamentul şi dresajul unui câine înseamnă să foloseşti ceea ce natura i-a dat animalului, dar în scopul uman. Este foarte important să reuşeşti să-l controlezi, astfel încât să nu aibă reacţii imprevizibile, așa cum am văzut și noi la antrenament, Zeus îndeplinește absolut toate condițiile. Mulțumim Poliției orașului Petrila pentru sprijin în realizarea acestui material.