La inițiativa primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi și a tânărului consilier local Vlad Lăutaru, Consiliul local a aprobat proiectul de hotărâre prin care numele Parcului de lângă Piața Centrală i s-a atribuit numele Regelui Ferdinand I.
Decizia vine ca urmare a aniversării Centenarului Marii Uniri și a aportului pe care Regele Ferdinand I al României l-a avut în făurirea acestui act istoric definitoriu pentru națiunea română. ”Redenumirea Parcului Pieței Centrale” din Petroșani în ”Parcul Regele Ferdinand” vine la 100 de ani după ce comunitatea românească din Petroșani lua o decizie similară, imediat după Marea Unire de la 1918. Atunci, cea mai importantă stradă a municipiului Petroșani avea să primească numele Regelui Ferdinand I Întregitorul. Din păcate, deși această străda găzduia instituții importante și numeroase magazine, în perioada comunistă ele au fost demolate, iar stada și-a pierdut identitatea. În prezent, Petroșaniul nu mai avea o denumire de stradă, parc sau clădire care să poarte numele îndrăgitului rege al tuturor românilor, motiv pentru care am hotărât că este oportun să facem acest demers în memoria și cinstea Regelui Ferdinand I al României”, a precizat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.