Dumnezeu a ținut cu cei care au vrut ca astăzi, de Ziua Eroilor, să fie prezenți la ceremoniile organizate la Lupeni de autoritățile publice locale pentru a marca acest eveniment esențial din viața comunității locale, dublat desigur de marea sărbătoare creștină a Înălțării Domnului. Așa se face că între reprizele de ploi de vară, pe toată perioada desfășurării ceremoniilor de la Cimitirul Eroilor din centrul municipiului Lupeni, soarele a ieșit dintre nori, încălzind atmosfera. La fel de calde și de binevenite au fost și rugăciunile rostite în slujba de pomenire a eroilor de la Lupeni de către soborul de preoți din localitate, dar și în predica rostuită de părintele Ciocan care a făcut o adevărată pledoarie pentru sensul și importanța acestei duble sărbători.
Despre Ziua Eroilor, sărbătorită în țara noastră la 40 de zile după Învierea Domnului, deodată cu sărbătoarea sfântă a Înălțării Domnului, a vorbit și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. ”Marcăm astăzi, ca în fiecare an, la 40 de zile de la Sfânta Înviere, praznicul Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru noi, românii, este o zi cu o dublă semnificație pentru că tot astăzi marcăm Ziua Eroilor Neamului. Eroii neamului sunt toți acei care, cu arma ori cu ființa și credinţa lor în Dumnezeu, au crezut în pururea fiinţă a neamului românesc, pe altarul căruia au adus cea mai sublimă jertfă: Viaţa! Prețuim astăzi moștenirea pe acești eroi ne-au lăsat-o nou, celor ce trăim astăzi pe aceste meleaguri udate cu sânge și jertfe, de bravii noștri înaintași. Nu uităm că aici, în luptele din Munții Vîlcanului, la Straja, bravi români despărțiți de un nedrept hotar, s-au jertfit în luptele din Marele Război al Întregirii pentru ca noi să avem șansa de a trăi astăzi în Patria-Mamă, România. Nu uităm că, tot aici, pe un alt front, de această dată al muncii, pe frontul trudei din adâncuri, eroi mineri s-au jertfit în dureroase tragedii care au avut loc în mina de la Lupeni, pentru ca noi să avem șansa de a avea un prezent mai bun decât dânșii. Nu uităm nici că și de aici, din Lupeni, jertfa unor tineri curajoși care și-au înscris numele în rândul eroilor Revoluției din 1989, a făcut ca noi să avem șansa de a trăi în libertate și de a avea dreptul la speranțe pentru viitor. Pe toți acești eroi ai Lupeniului, ai Văii Jiului, ai întregii Românii, știuți și neștiuți, îi comemorăm astăzi, convinși fiind că pilda lor de slujire necondiţionată şi jertfa neprecupeţită pe altarul pământului strămoşesc, ne dau în aceste momente statornicia şi viitorul comunității noastre de astăzi și a ţării, deopotrivă. În fața Eroilor Neamului ne plecăm fruntea cu pioșenie și-i asigurăm că nu vom uita în veci jertfa lor. Dumnezeu să-i odihneasă în pace pe eroii noștri, pe eroii Neamului Românesc”, a spus primarul Lucian Resmeriță.
Acesta l-a invitat alături, în centrul asistenței, pe ultimul veteran de război din Lupeni care se află în viață. La peste 90 de ani, veteranul Gheorghe Tudor este încă un exemplu de caracter, de patriotism și de noblețe, iar puținele cuvinte în care acesta i-a binecuvântat pe toți cei prezenți dorindu-le sănătate, pace și bună înțelegere au fost răsplata supremă pentru toți cei care au venit astăzi la Lupeni în semn de recunoștință pentru eroii acestei țări. În semn de omagiu pentru exemplul lor de viață și pentru rolul crucial pe care l-au avut în anii grei ai celui de-al doilea Război Mondial, atât veteranul Gheorghe Tudor, cât și văduvele de război și văduvele veteranilor de război din municipiul Lupeni pentru care Dumnezeu a rânduit să fie și astăzi în viață, au fost premiate de către primarul Lucian Resmeriță.
Prezent la acest eveniment, senatorul Cristian Resmeriță ne-a declarat, la rândul său, că e încercat de o emoție aparte, de fiecare dată când participă la astfel de momente din viața comunității căreia îi aparține. ”Este o datorie de onoare pentru noi toți să cinstim memoria celor care s-au jertfit pentru libertatea noastră, pentru unitatea acestei țări și pentru viitorul nostru și al generațiilor care vor veni. Le suntem recunoscători pentru gestul lor suprem și atâta timp cât ne va îngădui bunul Dumnezeu, pe ploaie sau pe vreme bună, vom fi prezenți mereu aici pentru a ne aminti și pentru a le transmite celor tinei că eroii nu mor niciodată, eroii trăiesc în eternitatea gândurilor celor care-i prețuiesc așa cum se cuvine. Personal, încerc de fiecare dată o emoție aparte la acest eveniment și mă simt mândru că fac parte dintr-o comunitate care știe să-și prețuiască și să-și omagieze, așa cum se cuvine, eroii din toate timpurile”, ne-a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Emoția unui eveniment de excepție dedicat Eroilor din Lupeni a fost întregită de momentele artistice deosebite oferite de elevii Lucian Condoiu (de la Școala gimnazială nr. 3), Bianca Drugea și Alexandra Suciu (din cadrul Cenaclului ”Pas cu pas”).
Ceremoniile dedicate Zilei Eroilor Neamului s-au încheiat, în mod firesc, cu depunerea de coroane de flori la mormintele eroilor din Lupeni, în acordurile Imnului Eroilor interpretat de Fanfara Municipiului Lupeni. Au depus coroane de flori: reprezentanții Veteranilor și Văduvelor acestora (în frunte cu veteranul Gheorghe Tudor), Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni (delegația fiind condusă de primarul Lucian Resmeriță), Parlamentul României – prin senatorul Cristian Resmeriță, Societatea Comexim R Lupeni – prin Emil Părău, Societatea Apa Serv Valea Jiului – prin directorul tehnic Florin Donisă, EM Lupeni (delegația fiind condusă de directorul Adrian Romoșanu), Sindicatul Muntele EM Lupeni (delegația fiind condusă de Daniel Taloș), Organizația PSD Lupeni (delegația fiind condusă de președintele Cristian Resmeriță) și Organizația PNL Lupeni (delegația fiind condusă de Cristian Roșu).