Un izvor de lacrimi albe
Curge suav către soare,
Mângâind stelele dalbe
Cu parfum de vis, de floare.
De prin veacuri fără nume
Mai mocnește un tăciune
Cu scântei în tufa sânger
Parcă ar fi un fiu de înger !
Pe o stea de lângă lună
Cântă DOINA cea străbună
Și se urcă-n CARUL MARE
Cu nuntași din SFÂNTUL SOARE.
Sub zăpada albă, rece
Arde focul ce petrece
Nașterea pentru vecie
Ca să moară, ca să-nvie
Cel ce nu știa că-l paște
Să ne-aducă nouă PAȘTE.
Pe-un răzor al lumii large
Tot răsar mândre catarge
Fără vânt și fără apă
Doar din vise se adapă.
Gândul sparge paza lumii
Din văzduh sosesc alunii
Raze calde-nbelșugate
Să ne fie nouă date.
Peste timp se lasă seara
Stă în floare primăvara
Și în cruce plânsul ierbii
Ce-o cosesc, cu coarne, cerbii.
Nu e brad să nu aducă
Crengi copiilor și nucă.
Doi frați gemeni de pământuri
Ce se leagănă-ntre vânturi
Și se-ntreabă pe-nserate
Cu cine mai suntem frate ?
Le răspunde măru-ndată:
”Și noi am fost frați odată
Dar dormind m-au osândit
Și-am rodit fruct otrăvit !”
Din văzduh peste noi trece
Ploaie caldă, ploaie rece.
Ploaie rece, ploaie caldă
Unde suflete se scaldă
Și-apoi pleacă dintre noi
Până-n viața de apoi !