Autoritățile locale de la Petroșani au revenit cu noi precizări privind instituirea unor restricții în contextul aplicării hotărârii nr 59 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara. Astfel, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că boxele din piața centrală care comercializează produse din carne și lactate, dar și magazinele din interiorul halei, vor rămâne deschise, iar tarabele producătorilor agricoli de legume și fructe vor fi mutate în spațiul exterior al Pieței Centrale de la Petroșani, respectiv ale Pieței Dacia.
De asemenea, primarul municipiului Petroșani face precizarea că în contextul situației actuale a pandemiei în Petroșani, conform raportărilor oficiale care arată că incidența cazurilor este de 1,10 la mie, toate restaurantele, barurile, cafenelele, instituțiile muzeale, cele de cultură, bibliotecile, cinematograful vor putea funcționa în continuare, conform articolelor 4 și 12, lit. A din hotărâre, respectiv la o capacitate de 50%.
Orice modificare a actualelor decizii va fi luată doar în conformitate cu evoluția cazurilor de Covid-19 înregistrate pe raza UAT Petroșani. Statistica dar și orice măsură dispusă de autorități, vor fi comunicate în fiecare zi, pe toate canalele oficiale și de media, inclusiv pe pagina personală de facebook a primarului Tiberiu Iacob Ridzi.