Autoritățile publice de la Vulcan au făcut public proiectul Bugetului local al municipiului Vulcan pentru anul 2021. Acesta a fost lansat, în aceste zile, spre consultare publică, urmând ca pe marginea cifrelor de buget să fie organizată și o dezbatere publică, programată pentru data de 15 aprilie 2021, ora 11.00, care va avea loc în sala de ședințe a Consiliului local Vulcan.
Până atunci, persoanele interesate pot consulta proiectul de buget al localității dar și lista principalelor lucrări publice și investiții programate pentru acest, documentele fiind afișate la sediul Primăriei municipiului Vulcan și publicate pe pagina oficială de Internet a administrației locale, urmând linkul următor: http://www.e-vulcan.ro/dm_vulcan/portal.nsf/AllByUNID/E6465C5BD056C951C22586AB0038FC67/$FILE/Proiect%20de%20buget%202021.pdf
”Am primit de la Direcția Județeană a Finanțelor Publice, respectiv de la Consiliul județean Hunedoara, adresele oficiale cu privire la cotele defalcate din impozitele pe venit, respectiv din TVA care revin municipiului Vulcan, astfel încât, împreună cu specialiștii din cadrul Direcției Economice din cadrul Primăriei, am finalizat proiectul Bugetului local al municipiului Vulcan pentru anul 2021. Proiectul de buget a fost lansat în dezbatere publică și ne dorim ca locuitorii Vulcanului să vină cu propuneri și observații pe marginea acestuia, astfel încât, după dezbaterea finală din Consiliul local și aprobarea Bugetului local să avem toate elementele financiare legale în baza cărora vom implementa programele de dezvoltare locală pe care ni le-am propus”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Potrivit proiectului de buget pus în dezbatere publică, în anul 2021 Primăria municipiului Vulcan estimează venituri care însumează 61.588,38 mii lei, la care se adaugă un excedent bugetar din anul precedent de 2.494,23 lei. Similar, administrația locală de la Vulcan estimează pentru acest an cheltuieli de 39.059 mii lei pe secțiunea de funcționare, respectiv 25.023,61 mii lei, pe secțiunea de dezvoltare.