Procesul de ratificare a Acordului UE-China privind investițiile nu poate începe până când sancțiunile Chinei împotriva deputaților europeni și a instituțiilor UE nu vor fi ridicate, se reconfirmă în Raportul Parlamentului European (PE) referitor la o nouă strategie UE-China adoptat, miercuri seara, de deputații europeni reuniți la Strasbourg.
”Am fost co-raportor pentru acest dosar și am acoperit competențele exclusive ale Comisiei de Comerț Internațional (INTA) în domeniul comerțului și al investițiilor. Acest raport este foarte important deoarece clarifică și consolidează poziția UE în relația bilaterală cu China, o relație de o importanță strategică pentru noi”, a declarat deputatul european Iuliu Winkler (PPE, UDMR).
Potrivit acestuia, în Raportul referitor la noua strategie UE-China se subliniază necesitatea ca în relația bilaterală să se vorbească, din partea Uniunii, pe o singură voce. ”Am solicitat, de asemenea, Comisiei o evaluare a dependențelor economice ale UE în sectoare strategice, cum ar fi materiile prime critice sau semiconductorii, precum și sporirea rezilienței lanțurilor noastre de aprovizionare”, a spus europarlamentarul UDMR. El a precizat că legislativul european face un apel către Comisie să corecteze dezechilibrele din ce în ce mai evidente din relația economică și comercială dintre UE și China. ”Vrem să avem mecanisme bazate pe reguli clare care să ducă la echilibrarea condițiilor de concurență. Vrem îmbunătățirea setului de instrumente comerciale autonome ale UE”, a subliniat Winkler.
Conform europarlamentarului, deși sancțiunile reciproce au dus la răcirea relațiilor politice și diplomatice dintre UE și China, legăturile economice și comerciale sunt în continuă creștere. ”Indiferent de divergențele noastre, trebuie, așadar, să reluăm angajamentul și dialogul cu China pentru a încerca să reconstruim încrederea și înțelegerea reciprocă”, a adăugat Iuliu Winkler.
China este cel mai mare exportator de bunuri către UE și este pentru Uniune a doua piață de export. În medie, schimburile comerciale dintre China și Europa depășesc 1,5 miliarde de euro pe zi.
În 2020, UE a importat din China bunuri în valoare de 383,4 miliarde de euro și a făcut exporturi de 202 miliarde de euro. Volumul total al comerțului cu bunuri a ajuns să fie de peste jumătate de trilion de euro anual. În privința serviciilor, UE a importat din China un volum care a atins 32 de miliarde de euro și a exportat de 52,5 de miliarde de euro.
În ceea ce privește investițiile străine directe, UE are investiții 198,7 miliarde de euro, iar China în Uniune de 69,3 miliarde de euro.