Valul de stânca neagră se sparge
Plutesc în derivă firave catarge
Fiori de iubire ascunși între pleoape
Răsar lângă ochii-ți atât de aproape
Și vântul tot poartă catarge pe mare
Cântă-nserarea, Luna răsare
Iar ochii-mi se-aprind lângă a tale buze
Și TU te desprinzi de surorile muze
Pe marea ce-neacă sub valuri corăbii
Se duce războiul cel crud între săbii
În sufletul meu se deschide o poartă
Și-n ceasul de noapte IUBIREA te poartă
Ca pe-un val de mare ce-neacă catarge
Iar TU mă cuprinzi în brațele large
Și amândoi plutim pe marea cea lină
EU – un catarg, TU – muza mea divină
Și marea și catargul se-mbrățișează dulce
Și-apoi pleacă în noapte, pe rând, să se culce
Iar noi rămânem singuri stăpânii mărilor
Ca să dăm foc iubirii și-mbrățișărilor .