România este printre puținele țări din regiune care are potențialul, ca într-o perspectivă scurtă spre medie, să-și asigure independența energetică, consideră deputatul european (UDMR, PPE) Iuliu Winkler, liderul Organizației Județene Hunedoara a UDMR.
Parlamentarul european a declarat, joi, la Deva, într-o conferință de presă, că România trebuie să utilizeze toate sursele de finanțare europene pe care le are la dispoziție pentru a atinge acest obiectiv. ”Trebuie să accelerăm utilizarea toate surselor europene pentru investiții, cu precădere a celor care servesc obiectivelor de mediu. (…) România este printre puținele state membre care poate în termeni reali și într-o perspectivă vizibilă, vorbim de anul 2026 sau 2027, să atingă independența energetică pentru că avem potențial în acest sens”, a subliniat Winkler.
Europarlamentarul a amintit de faptul că, săptămâna trecută, la Strasbourg, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, a anunțat planul UE denumit REPowerEU care propune măsuri imediate pentru diminuarea efectelor crizei energetice. Iuliu Winkler a arătat că acest plan va permite României să folosească în continuare cărbunele pentru producerea energiei, devenit combustibil de tranziție, în contextul în care UE își propune ca până în anul 2030 să reducă la zero dependența sa energetică față de Federația Rusă. În opinia europarlamentarului UDMR, faptul că țara noastră, care are o bogată diversitate de resurse energetice, este avantajată în obținerea independenței energetice.
Deputatul european a mai amintit faptul că REPowerEU prevede ca toate statele membre să-și asigure, până la începutul lunii octombrie, 90% din capacitățile de stocare a gazelor naturale cu scopul de a face față iernii viitoare. El a adăugat că 25% din importurile de țiței din UE vin din Rusia, la fel 45% din importurile de gaz natural și 45% din cele de cărbune. ”Această dependență extrem de ridicată este o vulnerabilitate pentru UE, de aceea urmează decizii importante, dar și programe care să asigure finanțarea tranziției energetice în UE și a reducerii până la eliminarea acestei vulnerabilități”, a afirmat europarlamentarul UDMR.
Iuliu Winkler a mai spus că la nivel global se manifestă trei consecințe rezultate din suprapunerea efectelor războiului din Ucraina peste cele ale crizelor precedente, în primul rând peste cele generate de pandemia de coronavirus. Conform acestuia, este vorba despre majorarea prețurilor la energie, care se reflectă în creșterea prețurilor la produse și servicii, mai este problema inflației care încă din 2021 se manifesta la nivel global și diminuarea încrederii în privința realizării de investiții.