Customize Consent Preferences

We use cookies to help you navigate efficiently and perform certain functions. You will find detailed information about all cookies under each consent category below.

The cookies that are categorized as "Necessary" are stored on your browser as they are essential for enabling the basic functionalities of the site. ... 

Always Active

Necessary cookies are required to enable the basic features of this site, such as providing secure log-in or adjusting your consent preferences. These cookies do not store any personally identifiable data.

No cookies to display.

Functional cookies help perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collecting feedback, and other third-party features.

No cookies to display.

Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics such as the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.

No cookies to display.

Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.

No cookies to display.

Advertisement cookies are used to provide visitors with customized advertisements based on the pages you visited previously and to analyze the effectiveness of the ad campaigns.

No cookies to display.

Centru de știință și artă la Universitatea Politehnica Timișoara

Home Educație Centru de știință și artă la Universitatea Politehnica Timișoara
Centru de știință și artă la Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara și organizația artistică META Spațiu și-au unit forțele pentru a crea un centru cultural reper pentru urbea de pe Bega, care urmează să își deschidă porțile pe data de 19 mai 2022, de la ora 19:00, în clădirea 1 MV (Bd. Mihai Viteazu nr. 1). Este o premieră nu doar pentru Timișoara, ci și pentru România, fiind prima inițiativă care va susține constant colaborările dintre știință și artă la nivel universitar și va aduce împreună profesioniști din ambele sfere. De asemenea, în incinta centrului se va inaugura galeria de artă contemporană META Spațiu, care are deja 5 ani de existență și a operat, până acum, pe ideea unei galerii care există acolo unde arta ființează cel mai bine, activând, astfel, în muzee, locațiile altor galerii de artă, spațiul public sau în sfera virtuală.

Rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, spune că, pentru universitatea timișoreană, implicarea în proiecte culturale este prioritară, mai ales având în vedere că anul 2023 ar trebui să pună Timișoara pe harta artistică europeană: „Creativitatea și inovarea în educație și tehnologie ocupă un loc central, abordarea multidisciplinară devine o obligație a oricărei instituții care dorește să producă educație la un nivel solid, mai ales în contextul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Am considerat, pornind de la această premisă, că centrul MV sci-art are potențialul de a deveni un catalizator important, nu doar pentru sfera științifică și cea culturală, ci pentru comunitatea universității și comunitatea timișoreană, în ansamblul ei”.

Directorul centrului MV sci-art, Mirela Stoeac-Vlăduți, inițiatoarea proiectului și persoana care a înființat organizația META Spațiu, consideră că acest tip de colaborare și coagulare între comunitatea artistică și cea științifică va reuși să dinamizeze, în special, producția artistică și inovarea transdisciplinară: „Ne-am dorit și am reușit să realizăm un parteneriat care să aducă arta, știința și cultura contemporană mai aproape de timișoreni. Un spațiu deschis ideilor și dialogului, pentru a crea o relație dinamică, bazată pe co-creație, co-producție și transfer de cunoaștere între artiști și oameni de știință, studenți de la facultățile de artă și de la cele tehnice. Centrul cultural MV sci-art va articula un ansamblu de activități care să exploreze și să faciliteze colaborarea între arte vizuale și științele aplicate, între studenți și formatori, între mediul artistic, cel universitar și spațiul public: expoziții, intervenții, cercetări, comunicări, ateliere și sesiuni de lucru”.

MV sci-art va aduce un plus ecosistemului cultural timișorean și după momentul Timișoara 2023, fiind o inițiativă pe termen lung ce implică și parteneri internaționali precum universitățile din Oslo și Trondheim (Norvegia), Universitatea din Belgrad (Serbia) și Universitea Tehnică din Kosice (Slovacia). Se configurează, astfel, un program local solid, cu accent pe inovarea artistică și științifică, în care UPT și META Spațiu contribuie activ la consolidarea industriei creative a orașului.

Colaborarea dintre UPT și META Spațiu a demarat în primăvara anului trecut, iar lucrările de amenajare a spațiului și transformarea lui într-un centru cultural începute în vara lui 2021 sunt aproape de finalizare. Arhitectul Bogdan Demetrescu, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură și Urbanism și cel care s-a ocupat de planificarea arhitecturală a centrului, amintește de preocuparea școlii de a introduce în pregătirea studenților arhitecți capacitatea de revalorificare a patrimoniului construit istoric aflat în proprietatea UPT. Clădirea Căminului MV este parte din istoria primului secol de învățământ politehnist, fiind, alături de Corpul A al Facultății de Mecanică și de Cantina MV, printre primele trei clădiri construite după planurile arhitectului Duiliu Marcu, începând cu anul 1923. Spațiul de la parterul Căminului MV, transformat acum în centru cultural, are o istorie aparte care merită să fie continuată. Aici,  viitorii ingineri vor fi pregătiți mai aproape de sfera culturală a orașului.

Centrul MV sci-art este un proiect complex de co-adaptare, co-producție și cooperare, care înglobează o viziune unitară asupra specificului actual al orașului (tehnic și industrial) și asupra perspectivelor viitorului (industrial-creativ), produs de artiști vizuali, cercetători științifici, studenți și specialiști din organizațiile partenere, bazat pe colaborarea dintre profesioniști din domenii aparent autonome, dar care, la un nivel imperceptibil, sunt interconectate. Scopul principal al acestuia este de a face vizibile procese și conexiuni necesare, evidente, dar greu accesibile la acest moment, nu doar punerea în scenă a unor produse culturale care combină cunoașterea științifică și pe cea artistică, ci și dezvăluirea proceselor care stau la baza acestei legături. Aceste forme de colaborare vor alcătui o platformă deschisă cercetării, învățării și experimentului, în care participanții au posibilitatea de a participa activ la propunerile și laboratorul de proiecte.

Premisa principală a programului este una proiectivă, formatoare, beneficiarii fiind în primul rând studenții și tinerii artiști. Intersecția dintre artele vizuale, tehnica și tehnologiile aplicate și științe este definitorie pentru cultura vizuală actuală. Cu toate acestea, instrumentarul și vocabularul specifice sunt o provocare iar perioada de formare atât pentru studenții de la arte cât și pentru cei de la Politehnică tinde să urmeze modelul specializării închise, care exclude hibridizările sau le cultivă într-o măsură insuficientă.

Necesitatea formării în vederea descoperirii și aplicării unor astfel de forme hibride se regăsește dincolo de zona de interes cultural artistic și devine una din cele mai eficiente modele – argumentabil unicul model viabil – pentru identificarea de soluții la nivel global – economic, urban, social și educațional, în domenii care au aplicabilitate și impact în multiple aspecte ale vieții. Pornind de la aceste premise și în continuarea unei tradiții importante, definitorii pentru Timișoara dar și pentru inovarea limbajului vizual, asociația META Spațiu și Universitatea Politehnica Timișoara au realizat un parteneriat prin care arta și știința se vor întâlni într-un spațiu al anticipației și al viitorului.