Cu o rețea de drumuri județene care însumează 1300 de kilometri și cu o echipă tehnică despre care administratorul public al județului, Costel Avram, spune că este mult prea comodă, gestionarea problematicii infrastructurii rutiere județene risca să devină tot mai anevoioasă. ”Pentru întreținerea rețelei de drumuri județene care se întinde pe o lungime totală de 1300 de km, sunt necesare multiple deplasări în teren ale personalului de la Administrare Drumuri, pentru a face pe de o parte o corectă evaluare a stării drumurilor și pentru a soluționa diversele reclamații primite, pe de altă parte. Cum însă funcționarilor CJH, așa cum am citit și eu prin presă, li se face rău atunci când sunt puși la muncă, trebuia să găsim o soluție pentru a le ușura munca. Și am găsit-o !”, spune Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Acesta a prezentat noile echipamente achiziționate de la o firmă de profil din Craiova (reprezentanța a companiei franceze Imaging), respectiv un sistem de cartografiere mobilă care urmează să fie utilizat pentru cartografierea și inventarierea întregii rețele de drumuri județene, iar primii 360 de kilometri au fost inspectați cu ajutorul acestui echipament.
Avram spune că tehnologia de cartografiere mobilă este o noutate în România, iar UAT Județul Hunedoara este prima unitate administrativ-teritorială din țara noastră care beneficiază de avantajele acestei tehnologii inovatoare. ”Grație acestei investiții, putem evalua rapid și eficient situația întregii infrastructuri de drumuri județene, astfel încât să avem la îndemână, în orice moment, o imagine exactă despre unde și cum trebuie să intervenim pentru rezolvarea oricărei situații de pe aceste drumuri. Județul Hunedoara este primul din țară care beneficiază de acest tip de tehnologie și cred că ea ne va ajuta și în contextul în care pentru anul 2020 ne-am propus la obiectiv prioritar al activității CJH, modernizarea infrastructurii de transport la nivelul întregului județ”, a declarat Costel Avram.
Modul de funcționare al noului echipament și avantajele acestuia au fost prezentate de echipa de experți condusă de ing. Bogdan Negru de la firma producătoare. ”Este un echipament de cartografiere mobilă, produs de firma franceză Imajing la Craiova, datorită echipei noastre care numără peste 40 de experți în domeniul de cartografiere digitală. Sistemului nostru și va permite Direcției Tehnice și Investiții a CJH să efectueze o inventariere completă a rețelei de drumuri pentru a evidenția toate defectele și pentru a putea inventaria tot patrimoniul aflat în administrarea județului Hunedoara. Informațiile produse, care sunt în număr foarte mare, stau la baza oricărei decizii pe care un administrator de infrastructură de transport o ia pentru a-și prioritiza lucrările de investiții și întreținere a infrastructurii rutiere. Noi am livrat echipamentul către Consiliul Județean Hunedoara, iar deja 15 drumuri însumând 360 km din rețeaua rutieră au fost complet inventariate și cartografiate, iar ca rezultat Direcția Tehnică are o bază de date completă”, a spus Bogdan Negru.
Ce este și cum funcționeajă Imajbox ? Bogdan Negru arată că echipamentul Imajbox, produs la Craiova, este o soluție integrată ce poate fi utilizată într-un mod extrem de simplu. Este vorba despre un senzor CCD de 5 megapixeli montat pe un autoturism, ce permite captarea de imagini clare la viteze de până la 130 km/h, imagini ce sunt georeferențiate și orientate în spațiu datorită receptorului GNSS integrat și a sistemului de navigare inerțială ce sunt capabile să furnizeze soluții de navigare precise chiar și în condiții dificile de teren, așa cum sunt semnalate în cazul multora din drumurile județene hunedorene.
Costel Avram spune că personalul direcției tehnice și de investiții din Consiliul județean Hunedoara a fost instruit în privința utilizării echipamentului, atât pentru inventarierea rețelei de drumuri, cât și pentru efectuarea de inspecții și recepții, înainte și după efectuarea lucrărilor de intervenție la drumurile județene. ”Sistemul permite identificarea oricăror probleme legate de starea drumurilor, de probleme la poduri și podețe, ziduri de sprijin, parapeți, șanturi, indicatoare rutiere etc. iar toate aceste informații le vor fi de mare ajutor celor de la Direcția Tehnică, atât în activitatea curentă, cât și pentru a putea furniza răspunsuri coerente atunci când le sunt solicitate informații referitoare la situația din teren. Practic, prin această aplicație înlocuim harta și creionul cu tehnologia, scurtăm timpul alocat deplasărilor în teren, reducem costurile aferente și elimină situațiile de ”habarnam” la întrebările pentru care așteptăm răspuns exact din partea funcționarilor publici atunci când e vorba despre infrastructura rutieră”, mai spune Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Consiliul județean Hunedoara intenționează ca până la finalul anului 2020 să efectueze o cartografiere completă a rețelei de drumuri, iar prin strânsa colaborare cu Imajing Craiova să finalizeze construcția sistemului liniar de referențiere și inventariere a patrimoniului pentru întreaga rețea de drumuri, astfel încât Direcția tehnică ai aibă o bază de date GIS solidă pe care să se poată baza în luarea deciziilor și prioritizarea lucrărilor de întreținere și modernizare.