Gloriile rubgyului românesc se reunesc la întâlnirea generațiilor ”Florii de colț”, la Universitatea din Petroșani

Evenimentul inițiat în urmă cu trei ani de zile de actualul rector al Universității din Petroșani, prof. univ. dr. Radu Sorin, adună fostele glorii ale rugby-ului din Dealul Institutului, din vremea în care echipa studențească era unul dintre principalii ”furnizori” pentru echipa națională.

Întâlnirea ”Generațiilor Florii de Colț”, cum a fost denumit evenimentul, aduce la Petroșani circa 100 de foști performeri ai rugby-ului românesc, toți școliți și pregătiți la fostul institut. ”Întâlnirea este programată pentru ziua de sâmbătă, de la ora 10, pe Stadionul Știința din cadrul Universității din Petroșani. Noi am pregătit circa 100 de diplome și insigne pe care le dăruim fostelor glorii ale rugby-ului. Tot pe stadion se va ține și ceremonia de decernare a titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Petroşani domnului Mircea Ortelecan, fost cadrul didactic şi fost mare rugbyst de echipă naţională, care a adus cinste şi onoare echipei de rugby Ştiinţa Petroşani, universităţii noastre şi Petroşaniului”, a declarat rectorul instituției de învățământ superior din Petroșani, Radu Sorin.

Echipa de rugby a Universității din Petroșani a câștigat Cupa României în trei rânduri, a fost vicecampioană a României în vremea în care echipa națională se lupa de la egal la egal cu reputate echipe naționale de pe mapamond cum ar fi cea a Noii Zeelande ori a Angliei. Iubitorii sportului cu balonul oval și nu numai sunt așteptați, mâine, în Dealul Institutului pentru a se reuni cu cei care le-au adus motive de mândrie într-o vreme în care acest sport era fanionul Văii Jiului.