Participanții la Festivalul Internațional de Folclor ”Carpatica” au fost oaspeți ai Consiliului județean Huneodara

Reprezentanții ansamblurilor participante la Festivalul internațional de folclor ”Carpatica”, care debutează astăzi în județul Hunedoara, au fost primiți în cursul acestei zile de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora și de consilierii județeni.

Delegații au fost întâmpinați cu un mesaj de bun-venit din partea președintelui CJ Hunedoara, care le-a urat ședere plăcută în județul nostru și succes în activitatea de promovare a folclorului și tradițiilor specifice fiecărei țări sau regiuni în parte. Cu acest prilej, președintele Mircea Bobora și directorul Palatului Copiilor din Deva, Sorina Cobori, au vorbit despre sprijinul constant pe care Consiliul Județean Hunedoara îl acordă suținerii și promovării culturii tradiționale.

Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret ”Carpatica” organizat de Palatul Copiilor Deva ajuns la ediția a XX-a, aduce în atenția iubitorilor de folclor ansambluri folclorice din Bulgaria, Serbia, Ucraina și Slovacia, precum și din șapte județe ale țării noastre.

Festivalul debutează în după-amiaza zilei de joi, 27 iunie 2019. La ora 18.00, pe bulevardele din centrul Devei va avea loc parada portului popular, iar la ora 19.00, este programată deschiderea oficială a evenimentului, urmată de un spectacol în aer liber, în Piața Victoriei.

Vineri, vor avea loc spectacole la Băcia (ora 12.00) și Petrila (ora 17.00). Sâmbătă, de la ora 17.00, la Brad va avea loc parada prin oraș, urmată de un spectacol și festivitatea de închidere a evenimentului (ora 18.00 – Parcul Tineretului)).