La sediul Primăriei municipiului Petroșani a avut loc în cursul zilei de joi, 29 august 2019, o întrevedere a reprezentanților autorităților locale și județene cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara, având ca scop identificarea soluțiilor care pot fi aplicate pentru asigurarea furnizării agentului termic pentru consumatorii de pe raza localităților Petroșani și Vulcan, care mai sunt racordate la sistemul public de termoficare din regiunea Văii Jiului.
La această întâlnire, au participat președintele Consiliului Județean Hunedoara – Mircea-Flaviu Bobora, prefectul județului Hunedoara – Fabius Tiberiu Kiszely, primarii Tiberiu Iacob Ridzi (primarul municipiului Petroșani) și Gheorghe Ile (primarul municipiului Vulcan), reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara și ai societății de distribuție a agentului termic de la Petroșani (Termoficare SA).
În cadrul dezbaterilor a fost analizată problema distribuției agentului termic în municipiile Petroșani și Vulcan. Potrivit prefectului județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely, la întâlnire s-a discutat și despre pregătirile care se fac în privința asigurării încălzirii locuințelor în sezonul rece, astfel încât să nu mai existe sincope în sezonul de iarnă 2019-2020.