Centru comunitar integrat la Lupeni, pe fonduri europene

Home Administrație Centru comunitar integrat la Lupeni, pe fonduri europene

În municipiul Lupeni va funcționa un Centru comunitar integrat, destinat în principal activităților de socializare, educație și divertisment pentru cetățenii din comunitățile vulnerabile ale acestei localități. Centrul va funcționa în fosta clădire a stomatologiei din Centrul vechi al municipiului Lupeni, care urmează să fie reabilitată în acest scop, cu fonduri europene.

Peste 400.000 de lei au la dispoziție autoritățile locale din municipiului Lupeni pentru reabilitarea și refuncționalizarea acestei clădiri, care face parte din ansamblul arhitectural al fostului centru civic al municipiului din prima jumătate a secolului trecut, fiind una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu ale acestuia.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că fondurile pentru reabilitarea fostei policlinici stomatologice din Lupeni și transformarea acesteia în Centru comunitar integrat au fost accesate în cadrul programului amplu de finanțare europeană nerambursabilă implementat de municipalitatea din Lupeni. Proiectul este cunoscut sub numele ”Bahtalo ! Împreună combatem sărăcia și discriminiarea”.

”Ne propunem ca în cadrul investițiilor pe care le vom face la clădirea vechii Policlinici de stomatologie, o clădire care are o vechime de peste un secol, să renovăm complet această clădire, atât la interior, cât și la exterior. Aici, vom pune bazele unui Centru social, educațional și cultural destinat activităților de acest fel pentru cetățenii municipiului Lupeni. Tot aici, intenționăm să renovăm unele din fostele cabinete medicale, pe care dorim să le punem la dispoziția medicilor stomatologi care doresc să deschidă aici cabinete de specialitate”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Potrivit contractului de investiții pentru acest obiectiv, termenul de execuție a lucrărilor este de cel mult un an de la data semnării contractului.