Președintele Organizației județene a PSD Hunedoara a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa social-democrată se va angaja în alegerile locale din vara anului viitor cu primarii PSD aflați și în prezent, în funcție.
”Rezultatele obținute de Partidul Social Democrat la ultimele alegeri, în localitățile conduse de primari PSD, dar și activitatea primarilor noștri din ultimii 4 ani, ne-au determinat să luăm, la nivelul organizației noastre, decizia de intra în alegerile locale de anul viitor, cu actualii primari în funcție ca și candidați pentru un nou mandat și suntem convinși că aceștia vor și câștiga încrederea cetățenilor”, a declarat deputatul Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.
Acesta apreciază că, indiferent dacă alegerile vor avea loc într-un singur tur de scrutin sau în două, primarii PSD au capacitatea de a câștiga fără emoții alegerile din 2020. În ceea ce privește localitățile din județ în care primarii sunt membri ai altor formațiuni politice, liderul PSD Hunedoara spune că, în perioada următoare, se va face o analiză atentă, împreună cu vicepreședinții coordonatori ai tuturor zonelor, pentru a găsi candidați care să aibă șanse de a câștiga, la rândul lor, alegerile. ”Vrem să scoatem în față oameni tineri și ne propunem să găsim cele mai bune soluții pentru localitățile în care cred că avem un potențial mare de a-i schimba din funcție pe actualii primari ai altor partide și nu mă îndoiesc că vom reuși”, a precizat Nistor.
Președintele social-democraților hunedoreni spune că PSD va câștiga și, acolo unde este cazul, va recâștiga, încrederea cetățenilor, astfel încât ceea ce domnia sa consideră cel mai bun program de administrația publică locală, să fie în continuare pus în practică de social-democrați la nivelul județului. În ceea ce privește conducerea Consiliului județean, deputatul Laurențiu Nistor este de părere că președintele acestui for ar trebui ales, așa cum prevede acum legea electorală, prin vot uninominal. ”Așa se poate vedea de cât de multă încredere se bucură în rândul cetățenilor titularul celei mai importante funcții administrative din județ și orice alte comentarii vor fi de prisos”, e de părere Laurențiu Nistor.
Acesta a mai adăugat că, și în acest sens, PSD are cea mai bună soluție de candidat pentru hunedoreni, fără a preciza însă numele celui care ar putea fi învestit cu această încredere.