Apa Serv Valea Jiului nevoită să-și reorganizeze activitatea pe fondul crizei economice generate de criza sanitară

Home Economie Apa Serv Valea Jiului nevoită să-și reorganizeze activitatea pe fondul crizei economice generate de criza sanitară
Apa Serv Valea Jiului nevoită să-și reorganizeze activitatea pe fondul crizei economice generate de criza sanitară

Conștienți de importanța rolului pe care-l au în asigurarea alimentării cu apă potabilă a tuturor locuitorilor din Valea Jiului, mai ales în contextul epidemiei sanitare, salariații Apa Serv Valea Jiului se văd puși totodată în situația de a-și reorganiza întreaga activitate, pe fondul crizei economice generate de criza sanitară, ale căror efecte sunt deja resimțite în balanța financiară a companiei de apă.

Astfel, potrivit directorului general al ASVJ, Cristian Ionică, la nivelul lunii martie 2020, încasările companiei de apă au scăzut cu circa 20%, ca urmare a scăderii consumului de apă generat de  închiderea activității multor agenți economici, dar și ca urmare a scăderii încasărilor de la beneficiari. În același timp, ASVJ se confruntă și cu greutăți în aprovizionarea cu materiale necesare pentru intervenții și lucrări programate.

Tot acest complex de factori a determinat conducerea Apa Serv Valea Jiului să adopte, în regim de urgență, un Plan de măsuri organizatorice, care va fi aplicat deocamdată pentru lunile aprilie și mai dar care, în funcție de evoluția crizei sanitare la nivel național, poate fi prelungit. Potrivit acestui plan de reorganizare a activității, pentru a putea face față cheltuielilor de personal, Apa Serv va lucra doar cu 60% din personal, 40% dintre angajați urmând ca, prin rotație, să fie trecuți în concediu și șomaj tehnic. ”Am decis ca, cel puțin pe perioada următoarelor două luni, fiecare serviciu și fiecare departament din cadrul Apa Serv să se reorganizeze și să funcționeze cu un număr minim necesar de angajați pentru a nu fi perturbată activitatea de producție, exploatare, comercial sau a laboratorului de analize”, spune Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv.

Potrivit acestuia, există 5 categorii în care urmează să se desfășoare reorganizarea activităților de personal, după cum urmează:

  • munca la domiciliu (pentru angajații TESA și IT);
  • concediul de odihnă (pentru personalul de teren);
  • șomajul tehnic (pentru personalul de la citiri apometre în teren);
  • programul individualizat de lucru (pentru a ține cont de prevederile din Ordonanțele militare privind constituirea de grupuri, în mod special la echipele de intervenție);
  • programul de lucru pe ture (pentru echipele de intervenție).

În același timp, conducerea Apa Serv Valea Jiului face apel la beneficiarii săi să-și plătească la timp facturile pentru consumul de apă și pentru serviciile de canalizare, pentru a asigura astfel buna funcționare a activităților de alimentare cu apă și canalizare în Valea Jiului pe perioada acestei crize. Pentru plata facturilor, Apa Serv Valea Jiului recomandă utilizarea, cât mai mult posibil, a mijloacelor de plată on-line, în sistem interbancar sau prin intermediul aparatelor PayPoint sau ATM, iar în ultimă instanță la casieriile deschise în fiecare localitate din Valea Jiului.