Customize Consent Preferences

We use cookies to help you navigate efficiently and perform certain functions. You will find detailed information about all cookies under each consent category below.

The cookies that are categorized as "Necessary" are stored on your browser as they are essential for enabling the basic functionalities of the site. ... 

Always Active

Necessary cookies are required to enable the basic features of this site, such as providing secure log-in or adjusting your consent preferences. These cookies do not store any personally identifiable data.

No cookies to display.

Functional cookies help perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collecting feedback, and other third-party features.

No cookies to display.

Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics such as the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.

No cookies to display.

Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.

No cookies to display.

Advertisement cookies are used to provide visitors with customized advertisements based on the pages you visited previously and to analyze the effectiveness of the ad campaigns.

No cookies to display.

Cartea aniversară a dr. Dumitru Gălățan-Jieț readuce în ”Memoria cărților” istoria celor 27 de volume cu și despre momârlanii Văii Jiului

Home Cultură Cartea aniversară a dr. Dumitru Gălățan-Jieț readuce în ”Memoria cărților” istoria celor 27 de volume cu și despre momârlanii Văii Jiului

Cea mai recentă producție literară a distinsului dr. Dumitru Gălățan Jieț, ”Memoria cărților – 80 de ani, împreună cu momârlanii din Valea Jiului”, apărută recent la Editura ”Măiastra” nu este doar un simplu ”repertoar” al precedentelor sale 27 de volume care l-au transformat în ultimii 15 ani din cei 80 ai vieții sale de momârlan autentic, într-un veritabil specialist în ceea ce privește etnogeneza, istoria, tradițiile și obiceiurile oamenilor de baștină ai Văii Jiului, ci și încă o dovadă a pledoariei literare pe care acesta o face momârlanilor.

Nu ne îndoim de faptul că, momârlan viguros și energic fiind, chiar și la frumoasa vârstă octogenară, dr. Dumitru Gălățan-Jieț nu își va agăța penelu-n cui, odată cu această carte care, așa cum spune și jurnalistul Gheorghe Chirvase în prefață, pare a fi carte-bilanț a activității sale scriitoricești, astfel încât talentatul scriitor care a făcut, în sfârșit, dreptate, momârlanilor, aducându-i acolo unde le este cu adevărat locul în etnografia românească și în etimologia termenului, ne va surprinde cu noi apariții editoriale. Asta mai ales pentru că scrierile sale, minuțios documentate, absolut inedite și interesante, dar mai ales scrise într-un limbaj accesibil cititorilor, sunt atât de bine primite de publicul cititor.

M-am bucurat de cinstea ca, la doar câteva zile distanță de la aniversarea celor 80 de ani ai săi, distinsul etnolog dr. Dumitru Gălățan-Jieț să fi ”încălcat” izolarea impusă de criza sanitară, pentru a-mi dărui această carte. A 28-a din portofoliul activităților sale literare. Am citit cartea pe nerăsuflate, așa cum de altfel le-am parcurs pe toate celelalte de până acum. În ”Memoria Cărților – 80 de ani, împreună cu momârlanii din Valea Jiului”, dr. Mitu Gălățan-Jieț îmi rerezervă mie, ”barabă” pură, un loc de cinste, pe copertă, citându-mă cu câteva pasaje din cronicile pe care le-am făcut excepționalelor sale cărți, alături de o seamă de distinși profesori universitari, evident mult mai titrați decât mine. Sigur că sunt măgulit și-i mulțumesc domnului Gălățan, atât pentru această cinste, cât mai ales pentru că, din cărțile domniei-sale am învățat să-i îndrăgesc și mai mult pe momârlanii acestor binecuvântate meleaguri, care mi-au dăruit la rândul lor atât de multe, ba chiar și pe una din fetele lor drept soție !

Nu încape îndoială că acest volum aniversar pe care și l-a oferit dr. Dumitru Gălățan-Jieț în cinstea multiplelor evenimente care marchează pentru domnia sa anul 2020 (aniversarea vârstei de 80 de ani de viață, de 40 de ani de căsnicie și 15 ani în calitate de scriitor) face parte de pe acum din zestrea culturală a oricărui momârlan care se respectă. Iar cei care o vor citi vor regăsi, în rezumat, temele tuturor celorlalte 27 de cărți precedente din bibliografia distinsului scriitor, dar și o seamă de considerații pe marginea acestora transmise de personalități de prestigiu ale literaturii, învățământului și culturii românești contemporane. În plus, cartea aduce în atenția cititorilor și câteva fotografii de colecție din parcursul vieții eminentului etnolog scriitor dr. Dumitru Gălățan-Jieț, un exponent de cinste al momârlanilor Văii Jiului și destoinic urmaș al dacilor liberi care au stăpânit dintotdeauna frumoasa Vale a Jiului.