Religia unei inimi / O poezie de Dorel Neamțu

O formă de stea misterioasă și
necunoscută, ce încălzește, de departe,
toate zilele și nopțile noastre
trecătoare, și prin deșert și prin peșteră,
fără a aduce vreun dezechilibru
celor patru anotimpuri de iubire.

Dacă vreodată s-ar face un pelerinaj
la Cetatea Inimii, ar exista posibilitatea
ca și inimile cele mai reci să se încălzească
mult peste temperatura maximă,
declanșând o încălzire globală
a universului, necontrolată.

Dar în același timp, există și riscul
ca și inimile cele mai de gheață
să se topească, pe loc, după ce sunt lovite
puternic, de bătăile orologiului biologic,
ce trimite sunete până în adâncul
oceanului lor înghețat.

Este singura religie nescrisă, fără canoane
și fără reguli, în fruntea căreia există, totuși,
un ZEU, la care ne închinăm mereu,
căci DRAGOSTEA nu are nici nume, nici formă –
ci este un marș triumfal ce-n cântec ne transformă.
(Și inima mea are aceeași religie.)