Alte 49 de locuințe sociale vor fi repartizate în noul cămin C3 de la Vulcan

Home Administrație Alte 49 de locuințe sociale vor fi repartizate în noul cămin C3 de la Vulcan
Administrația publică locală din municipiul Vulcan a finalizat amenajarea locuințelor sociale din blocul C3 situat în zona Dincă, cel de-al treilea de acest fel din complexul locativ amenajat în fostele cămine situate în acest cartier al Vulcanului, care numără astfel 147 de locuințe cu un grad de confort foarte bun, pe care autoritățile locale de la Vulcan le-au pus la dispoziția celor aflați în căutarea unei locuințe.
Potrivit viceprimarului municipiului Vulcan, Pompiliu Barbu, joi 24 septembrie 2020, ora 10,00 este programată recepția lucrărilor pentru reabilitarea căminului C3 și transformarea acestuia în bloc pentru locuințe sociale. Cele 49 de locuințe sociale de la căminul C3 vor fi repartizate în săptămâna 28 – septembrie – 2 octombrie, conform listei de beneficiari aflată în curs de finalizare la Comisia pentru Repartiția de Locuințe Sociale.
”Angajamentul pe care l-am asumat pentru această lucrare deosebit de importantă, este confirmat. Săptămâna viitoare voi avea încă o dată satisfacția de a vedea încă 49 de familii de vulcăneni, care vor primi din partea noastră, cheia pentru casă nouă, realizată de Primărie prin firma Masa Adrigela, la același standard pe care îl au și primele 2 cămine. Căminul C3 este cel de-al treilea proiect pentru locuințe sociale din ultimii 3 ani, finalizat de Primărie, însumând 147 de locuințe cu grad de confort foarte bun. Iar la acestea se adaugă construcția blocului de locuințe realizat prin ANL”, spune viceprimarul Pompiliu Barbu, cel care deține și calitatea de Președinte al Comisiei pentru Repartiția de Locuințe Sociale din cadrul Consiliului local Vulcan.