Iată ce spune forma corpului tău despre hainele pe care le alegi !

Home Economie Iată ce spune forma corpului tău despre hainele pe care le alegi !
Iată ce spune forma corpului tău despre hainele pe care le alegi !

Te îndrepți spre un magazin și în vitrină vezi rochia visurilor tale. Alergi spre ea, îți cauți mărimea și pleci spre cabina de probă mândră de noua pradă. Însă, rezultatul este cu totul altul. Rochia vine îngrozitor! Îți sună cunoscut? Așa se desfășoară o mare parte din experiențele tale la cumpărături? Află că există un element pe care adesea l-ai neglijat: forma corpului tău! Exact, acesta este cel care te va ghida spre alegerea celor mai bune haine, care să îți scoată în evidență atuurile!

Iată cum trebuie alese ținutele, în funcție de forma corpului tău!

Silueta „măr”

În cazul unui astfel de corp, cea mai mare parte a greutății este concentrată deasupra șoldurilor, de aceea, trebuie să optezi pentru o rochie care să îți scoată în evidență picioarele sau decolteul. De altfel, culorile închise, aspectele monocrone, mânecile lungi sau ¾ și topurile fluide te vor face întotdeauna să arăți minunat!

Silueta „clepsidră”

Dacă ai un astfel de corp, află că ești o adevărată norocoasă! Acesta este visul oricărei femei, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să acorzi deloc atenție alegerii rochiilor perfecte. De vreme ce ai o siluetă bine echilibrată și piesele vestimentare ar trebui să fie la fel. Talia trebuie cât mai bine definită, lucru care se poate realiza doar cu ajutorul unei rochii mulate sau al unei curele elegante, prinse la mijloc. Dacă ești în căutarea unor astfel de rochii chic, care să capteze atenția peste tot pe unde te vei duce, încearcă rochiile de pe site-ul Atmospherefashion.ro și nu vei regreta!

Silueta „pară”

Pentru o siluetă pară, accentul se pune pe partea inferioară a corpului. Zona feselor și a coapselor este, de regulă, mai voluminoasă decât cea superioară. De aceea, te poți considera norocoasă dacă ești posesoarea unui astfel de trup, căci avantajul este că poți crea o iluzie a unei figuri de clepsidră, cu puțin stil și bun gust! 

Chiar dacă umerii tăi sunt destul de îngustați, iar șoldurile late, găsește un echilibru între cele două părți. Important este să porți ținute care să îți scoată în evidență și partea inferioară a corpului! Te poți orienta asupra unor pantaloni evazați sau a unor rochițe cu volane, care vor adăuga un plus de rafinament întregului corp!

Silueta „triunghi inversat”

Considerat drept cel mai atletic tip de corp, umerii sunt mult mai lați comparativ cu șoldurile. Misiunea ta este să reduci, pe cât se poate, această diferență. De aceea, specialiștii recomandă să creezi volum în partea inferioară a corpului. Evită piesele mulate și orietează-te spre cele drepte, sau cu volane, în cazul fustelor. De asemenea, dungile și drapajele sunt cele mai indicate, dacă știi cum sa le asortezi, căci atrag atenția asupra lor și creează un aspect armonios. Chiar și bluzele și tricourile în V vor funcționa extrem de bine, întrucât creează iluzia unor umeri ingustați ! 

Informarea poate rezolva majoritatea problemelor de la cumpărături. Acum că ai aflat ce tip de siluetă ai, îți vei da seama rapid de ce anume ți se potrivește și ce nu, ce te avantajează și ce nu! Ține cont de cele prezentate și te vei bucura de outfituri de invidiat !

Sursa foto: Shutterstock.com