Apa Serv Valea Jiului invită beneficiarii să utilizeze, pentru plata facturilor, mijloace de plată de la distanță

Home Economie Apa Serv Valea Jiului invită beneficiarii să utilizeze, pentru plata facturilor, mijloace de plată de la distanță
Apa Serv Valea Jiului invită beneficiarii să utilizeze, pentru plata facturilor, mijloace de plată de la distanță

Simplificarea relațiilor cu beneficiarii săi constituie una dintre preocupările de pe agenda conducerii companiei de apă din Valea Jiului. În acest sens, în ultimii ani, au fost diversificate tot mai mult modalitățile de interacțiune online ale Apa Serv Valea Jiului cu clienții săi. Directorul general al companiei, ing. Cristian Ionică reamintește că Apa Serv Valea Jiului a realizat o platformă de Internet complexă, în care beneficiarii serviciilor de alimentare cu apă și canalizare pot afla nu doar informații generale cu privire la activitatea companiei, ci pot transmise sesizări sau, mai mult, prin simpla configurare a unui cont personal pe această platformă, pot comunica indexul contorului de apă și pot face rapid și sigur plata facturii pentru serviciile prestate de Apa Serv Valea Jiului.

Directorul general al Apa Serv, ing. Cristian Ionică apreciază însă că, deși în ultimul an a fost semnalată o dublare a numărului de utilizatori ai contului personal pe platforma Apa Serv Valea Jiului, acesta nu reprezintă încă decât puțin peste 10% din totalul portofoliului de clienți ai companiei de apă. ”Avantajele consumului se știu. Abonații își pot da prin acest mod de contact, citirea contorului, pot face plata on-line, pot avea un istoric al facturilor și ne pot transmite inclusiv reclamațiile sau nemulțumirile lor, fapt care ne ajută și pe noi să putem interveni și să remediem defecțiunile mult mai repede”, explică ing. Cristian Ionică.

În contextul actual, în care măsurile de combatere a Covid-19 implică reducerea pe cât posibil a contactului direct între oameni, utilizarea acestei platforme online, dar și celelalte modalități de plată de la distanță a facturilor emise de ASVJ constituie nu doar o facilitate, ci vin ca o recomandare suplimentară care asigură o protecție sanitară suplimentară atât abonaților, cât și angajaților Apa Serv. ”Aceste este, de altfel, motivul pentru care, toți beneficiarii noștri vor primi, în această lună, împreună cu factura, un fluturaș în care le reamintim toate modalitățile prin care pot efectua plata facturilor, recomandându-le să utilizeze cu prioritate plata on-line, pe platforma ASVJ.ro sau în regim interbancar, astfel încât să evităm cât de mult posibil deplasarea la casierie și plățile în numerar”, spune Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.

Potrivit acestui document promoțional, pe care Apa Serv îl va expedia tuturor beneficiarilor, plățile pot fi efectuate după cum urmează:

  • prin PLATĂ ONLINE, cu CARDUL BANCAR, modalitate eficientă și sigură de plată, disponibilă după crearea gratuită a unui cont pe website-ul Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani: www.asvj.ro,
  • prin VIRAMENT BANCAR în unul (oricare) din conturile deschise de Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani, la băncile comerciale menționate pe facturile fiscale,
  • cu CARDUL BANCAR, la terminalele POS aflate la Centrele de Încasări ale Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani.

Directorul comercial al Apa Serv, ec. Roxana Benke menționează, totodată, că rămân operaționale și celelalte metode de plată existente, respectiv:

  • în NUMERAR, prin serviciul e-BCR, mai exact, prin depunere de numerar la automatele de plată („roboțeii”) ale BCR. Pentru a efectua astfel plata, trebuie să aveți la îndemână factura fiscală. Precizăm că la utilizarea acestei metode de plată, nu se percep comisioane bancare, toate costurile fiind suportate de către Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani,
  • în NUMERAR, prin serviciile PayPoint și Mobile Distribution la terminalele POS (Point Of Sale) de la comercianții parteneri din toată Valea Jiului,
  • în NUMERAR, la casieriile agențiilor Banca Transilvania și Banca Comercială  Română,

Aceasta precizează însă că utilizarea acestora este mai puțin recomandabilă, în contextul epidemiologic actual. ”În plus, pe lângă creșterea gradului de siguranță sanitară, efectuarea de plăți on line, cu cardul, prezintă și o serie de alte argumente, de la reducerea timpului alocat pentru efectuarea plăților, comoditate și costuri suplimentare zero, având în vedere că Apa Serv acoperă inclusiv costurile generate de utilizarea serviciilor bancare. Practic, toate costurile sunt suportate de Apa Serv și plata online nu implică conturi suplimentare din partea clienților noștri. Aceștia pot să facă plăți, așa cum plătesc și celelalte utilități”, spune ec. Roxana Benke.

Odată cu lansarea acestei campanii de încurajare a plăților la distanță, reprezentanții companiei de apă din Valea Jiului speră că va crește și numărul celor care-și vor configura conturi on-line, pe platforma ASVJ.ro În acest sens, biroul de presă al companiei a elaborat și un scurt îndrumar, în variantă scrisă dar și video. Mai mult, cei care doresc asistență în configurarea contului și utilizarea acesteia, pot solicita acest lucru la oricare din casieriile Apa Serv din Valea Jiului.

SCURT ÎNDRUMAR PENTRU CLIENŢI
în crearea şi utilizarea contului online pentru vizualizarea şi achitarea online a facturilor

Crearea unui cont pentru vizualizarea şi achitarea online a facturilor Apa Serv Valea Jiului presupune parcurgerea următorilor paşi:

  • Accesarea paginii web Apa Serv la adresa web http://www.asvj.ro/
  • Accesarea secţiunii Cont Client, fie dând click pe textul-link Click aici pentru a intra în secţiunea Cont Client pentru vizualizarea şi achitarea online a facturilor! din prima pagină a site-ului ASVJ, fie din secţiunea Clienţi, urmând link-ul Click aici pentru a accesa secțiunea Cont Client
  • În pagina web ce se va deschide ca pagină separată, clientul îşi va crea un cont (click pe textul-link Inregistrează-te). Datele necesare creării contului care vor fi completate în pagina web nou deschisă sunt, în ordine, Cod client, Cod intern, Adresa de e-mail, Telefon, Parola şi Parola (verificare), cu menţiunile (*) următoare: Toate câmpurile sunt obligatorii, Codul client și codul intern se găsesc pe facturi în colțul dreapta-sus, alături de date client. Pentru numărul de telefon se introduc 10 cifre şi Parola trebuie să aibă cel puțin 6 caractere.
  • Contul odată creat, conectarea/ autentificarea utilizatorului se face completând Adresa de email şi Parola asociate contului în câmpurile corespunzătoare.
  • Datele accesibile din contul personal sunt, pe lângă datele personale (accesibile în secţiunea Contul meu, unde clientul poate modifica numărul de telefon, poate opta pentru primirea facturii pe mail şi poate schimba parola asociată contului), date legate de facturile emise (secţiunea Evidenţă facturi), plata acestora (secţiunea Plata facturi online), precum şi evidenţa plăţilor efectuate (în secţiunea Evidenta plăti). La plata online a facturilor nu se percep comisioane, procesarea  datelor se face rapid, clientul având, astfel, acces la contul nou-creat oricând, de oriunde.