Tragedia de la Piatra Neamț suspendă campania electorală a partidelor politice

Home Politică Tragedia de la Piatra Neamț suspendă campania electorală a partidelor politice
Tragedia de la Piatra Neamț suspendă campania electorală a partidelor politice

Rând pe rând, liderii partidelor politice angrenate în campania electorală pentru alegerile parlamentare din luna decembrie 2020 anunță că, preț de câteva zile, vor renunța la acțiunile de promovare politică. Gestul vine ca un răspuns firesc față de tragedia de la Piatra Neamț care a îndoliat, din nou, România.

În județul Hunedoara, PSD și PNL au anunțat deja că, pentru următoarele zile își vor suspenda acțiunile de campanie electorală programate.

”Tragedia petrecută aseară la secția de terapie intensivă a spitalului din Piatra Neamț a îndoliat și îndurerat întreaga țară. În semn de respect pentru memoria semenilor noștri care și-au pierdut viața, toate acțiunile electorale ale Organizației Județene a PSD Hunedoara au fost suspendate. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să odihnească în pace sufletele victimelor incendiului devastator, iar celor care au fost salvați să le dea putere să treacă peste aceste clipe grele. Mai mult ca oricând, decidenții trebuie să se concentreze pe măsurile urgente care trebuie luate pentru asigurarea condițiilor necesare tratării pacienților care luptă cu virusul SARS-CoV-2. Sănătatea românilor este prioritară, nu campania electorală!”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Organizației județene a PSD Hunedoara.
Similar, președintele interimar al PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu anunță că și liberalii din județul Hunedoara au luat decizia de a opri, pentru următoarele 3 zile, acțiunile de campanie electorală.

PNL Hunedoara renunță la orice formă de campanie electorală, pentru 3 zile. Tragedia de la Piatra Neamț ne-a lovit pe toți, fără veste. Ne rugam pentru cei atât de năprasnic loviți la Piatra Neamț. Dumnezeu să îi odihnească pe cei plecați dintre noi și să aline durerea celor dragi! Celor care au supraviețuit tragicului accident, le dorim sănătate și recuperare grabnică! Inimile noastre sunt alături de Piatra Neamț”, spune Vetuța Stănescu.