La Lupeni, autoritățile publice locale au reușit să-și îndeplinească și promisiunea de a da startul sărbătorilor de iarnă, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, odată cu sărbătoarea Zilei Naționale a României. Momentul aprinderii iluminatului ornamental de Crăciun nu a mai fost unul festiv, restricțiile impuse de pandemia de coronavirus nepermițând un astfel de eveniment...
Eroii Neamului, omagiați de Ziua Națională, la Petrila
Amintirea paradelor cu participarea sutelor de oameni de toate vârstele, a spectacolului folcloric și ceremoniilor religioase și militare a rămas vie în inimile petrilenilor, chiar dacă anul acesta, de Ziua Națională, această frumoasă tradiție nu a putut fi reeditată din motive atât de evidente pentru toată lumea. În aceste condiții, pentru că în opinia primarului...
Onor la drapel, de Ziua Națională a României, la Petroșani
Primarul Tiberiu Iacob Ridzi, viceprimarul Lucica Muntean și câțiva dintre membri Consiliului local, i-au însoțit pe polițiștii locali care au dat onorul la ridicarea drapelului tricolor pe catargul din Parcul Central ”Carol Schreter”, în acordurile imnului național, marcând astfel la Petroșani, într-un mod restrâns, în conformitate cu regulile impuse de pandemie, Ziua Națională a României....
Sărbătoare sub semnul restricțiilor, de 1 Decembrie, în județul Hunedoara
Sărbătoarea Zilei Naționale a României a fost, anul acesta, mai tristă ca niciodată. Sub imperiul restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, întâlnirea românilor cu istoria a fost în acest an doar una virtuală. Cetatea Unirii – Alba Iulia, dar și Capitala României Mari, reședința județului Hunedoara sau localitățile din Valea Jiului au marcat, doar prin...
Drapelul României arborat la înălțime pe Vârful Parângul Mare
Potrivit unei frumoase tradiții, cu ocazia Zilei Naționale a României, drapelul național a fost arborat de jandarmii montani hunedoreni pe Vârful Parângul Mare, la altitudinea de 2.519 metri. Acțiunea a fost începută în anul 2012, când jandarmii montani hunedoreni au arborat tricolorul la cea mai mare altitudine de pe teritoriul național. Apoi, în preajma Zilei...
Mesaj de Ziua Națională / Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara
Ziua de astăzi ne amintește despre idealul de veacuri al poporului român de a-și vedea toate teritoriile unite într-un singur stat modern, suveran și independent. 1 Decembrie ne amintește despre curaj, determinare și dorință de libertate. În 1918, 1 Decembrie nu a fost doar un act politic și administrativ pregătit de marii oameni politici ai...
Mesaj de Ziua Națională / George Artur Găman – director general INCD INSEMEX Petroșani
Azi, 1 Decembrie 2019, de Sărbătoarea Națională, să cinstim memoria înaintașilor, eroismul și valorile naționale. Să fim patrioți, înțelepți și uniți pentru propășirea neamului românesc și afirmarea României în lume. La mulți ani, România ! La mulți ani, români din țară și de pretutindeni! Dr.ing. GEORGE ARTUR GĂMAN Director general INCD-INSEMEX Petroșani
Mesaj de Ziua Națională / Costel Avram – administrator public al județului Hunedoara
Personal, sunt român în fiecare zi din viața mea. M-am născut român, am crescut român și voi rămâne român. Și sunt mândru de neamul meu și de țara mea ! De aceea, dragi prieteni compatrioți, vă invit să vă bucurați de această zi specială și vă transmit gândurile mele cele mai bune, cu îndemnul de...
Mesaj de Ziua Națională / Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani
Pentru noi, românii, nu există o sărbătoare cu semnificaţii mai puternice decât Ziua de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României. Sărbătorirea Zilei Naţionale este în acelasi timp şi un prilej de reflecţie, un moment în care avem datoria să ne cinstim eroii, să ne rememorăm valorile pe baza cărora a fost creat statul român...
Mesaj de Ziua Națională / Vasile Jurca – primarul orașului Petrila
Dragi petrileni, Ziua Naţională a României, sărbătorită la data de 1 decembrie, este pentru noi un prilej de a marca importanța Unirii de la 1918 care a adus laolaltă toţi românii. Înaintașii noștri, eroii neamului nostru românesc, sunt cei care s-au jertfit pentru ca noi sa fim liberi astăzi și trebuie cinstiți așa cum se...
Mesaj de Ziua Națională / Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani
Ziua de astăzi, poate mai mult decât oricând, trebuie să fie despre unitate, despre iubirea față de semenii noștri, despre respect și responsabilitate. Pe data de 1 Decembrie 1918, în urmă cu 102 ani, bravii noștri înaintași au reușit să înfăptuiască România Mare, în vremuri potrivnice, dar care nu le-au stat în cale celor uniți...
Mesaj de Ziua Națională / Radu Sorin, Rectorul Universității din Petroșani
Actul istoric de la 1 Decembrie 1918 reprezintă sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, un simbol al împlinirii dorinţei de libertate şi unitate a poporului român. De Ziua Naţională, se impune să rememorăm cu preţuire şi respect glorioasele fapte de vitejie ale eroilor neamului, spiritul de dăruire şi sacrificiu pentru împlinirea unui ideal viu –...
Mesaj de Ziua Națională / Cristian Resmeriță – senator PSD
1 Decembrie este ziua noastră, a tuturor celor care gândim și simțim românește. În această zi specială să celebrăm trecutul și să privim cu optimism spre viitor. Vă doresc tuturor să vă bucurați de această zi specială, în deplină sănătate, fericiți alături de toți cei dragi ! La mulți ani, români ! La mulți ani, România...
Mesaj de Ziua Națională / Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan
La mulți ani România! La mulți ani tuturor românilor, oriunde v-ați afla! La mulți ani vulcăneni! Împreună suntem puternici și vom realiza multe lucruri bune pentru Vulcan, pentru copiii, părinții sau prietenii noștri, aflați in țară sau în străinătate. Nici noi fără voi, nici voi fără noi, doar așa rămânem oameni. Vă iubesc pe toți!...
Mesaj de Ziua Națională / Cristian Ionică – director general Apa Serv Valea Jiului
Ziua Națională de 1 Decembrie înseamnă, înainte de orice, solidaritate. Pe parcursul acestui an pandemia ne-a supus la grele încercări, redefinind înseși relațiile interumane, afectându-ne traiul de zi cu zi. Să nu lăsăm distanțarea fizică să afecteze apropierea și căldura sufletească ce ne caracterizează ca nație. Este ziua în care noi sărbătorim ceea ce ne...
Mesaj de Ziua Națională / Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni
Sărbătorim astăzi Ziua Națională a României, amintindu-ne de idealurile pentru care au militat înaintașii noștri în urmă cu mai bine de un secol, la 1 Decembrie 1918: dorința de libertate și de unitate a tuturor românilor, sub același drapel tricolor. Aceleași idealuri sunt și astăzi în mintea și în sufletele noastre. Astăzi, de Ziua Națională,...