Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2021, cea mai complexă ediție derulată până în prezent

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, desfășurată în perioada 20-29 august 2021, cu tema „Construim speranța împreună”, a însemnat cea mai complexă ediție derulată până în prezent și a oferit publicului peste 600 de evenimente din aproximativ 20 de categorii de manifestări din domeniul artelor spectacolului, în peste 70 de locații, cu peste 2.000 de artiști.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, principalul finanțator fiind Primăria Sibiu și Consiliul Local Sibiu.

Teatru, spectacole stradale, circ, musical, muzică, operă, ateliere, lansări de carte, concerte în biserici, conferințe, dans, documentare, expoziții, film, instalații, lecturi, proiecții, instalații, dar și Bursa de Spectacole de la Sibiu, Therme Forum, Platforma Doctorală, Platforma de arte vizuale, Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural și Gala Celebrităţilor, alături de peste 200 de ore de transmisii online, însemnând evenimente în direct sau înregistrate, au însumat programul acestei ediții complexe.

„Ediția de anul acesta a reprezentat un triumf și ne bucurăm nespus că am reușit să readucem lumina, speranța, emoția, bucuria în inimile spectatorilor noștri. A fost o perioadă plină de provocări. Transmitem mulțumirile noastre Excelenței Sale, domnului Klaus Iohannis, Președintele României, care și în acest an ne-a acordat Înaltul său Patronaj. Mulțumiri Primăriei Sibiu, Doamnei Primar Astrid Fodor, și Consiliului Local Sibiu, pentru deschiderea și dialogul pe care le-au manifestat în organizarea acestui Festival. Ne-am bucurat de sprijinul Guvernului României, al Ministerului Culturii, al Ministerului Educației, al Ministerului Afacerilor Externe, al Universității „Lucian Blaga” Sibiu, cărora le mulțumim. Le mulțumim tuturor partenerilor și sponsorilor care ne-au fost alături și ne-au ajutat să construim împreună speranța. Aș vrea să mulțumesc echipei eroice pe care am condus-o în această bătălie și care a reușit să organizeze într-un mod excepțional ediția de anul acesta a Festivalului”, spune Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.

Artiști consacrați ai scenei mondiale, precum Denis O’Hare, Jan Lauwers și Helmut Stürmer, Charlotte Rampling, Israel Galván, Akram Khan și Yoshi Oida au primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu.

Charlotte Rampling și Sonia Wieder-Atherton, mari nume ale dansului și ale coregrafiei mondiale – Israel Galván, Akram Khan Company, Sol Dance Company, Amir Kolben, Josef Nadj, sau Barcelona Flamenco Ballet au fost prezenți la Sibiu. Nu au lipsit nici marile instituții de cultură românești: Opera Națională Română din Timișoara, Teatrul Mic, Teatrul Național din Iași, Teatrul Excelsior și Teatrul Dramatic din Galați, precum și reputatul regizor Silviu Purcărete, cu un adevărat regal de spectacole ce îi poartă semnătura regizorală.

Nu mai puțin de 12 sezoane a însemnat ediția 2021 a FITS, care a avut sezoane american, austriac, belgian, britanic, elvețian, francez, german, israelian, italian, japonez, rusesc, spaniol, toate reprezentate de personalități ale artelor spectacolului din aceste țări, marcând totodată și centenarul sau jubileul unor relații diplomatice dintre România și statele respective. Invitații FITS 2021 și publicul s-au bucurat de traducerea evenimentelor din limbile română, engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană, daneză, japoneză și chineză, asigurată de o echipă de 20 de traducători și interpreți și de trei operatori supratitrare.

Au fost organizate sute de reprezentații în aer liber, pe cele patru scene amplasate în centrul istoric al orașului sau pe străzile cetății.

Publicul FITS a avut parte de peste 20 de conferințe speciale, în format fizic sau online, care au prilejuit întâlniri esențiale între personalități de marcă ale culturii românești și universale între care Octavian Saiu în dialog cu Israel Galvan, Eugenio Barba, George Banu, Constantin Necula și Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și mulți alții. Aproximativ 30 de volume au fost lansate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și au fost vernisate zece expoziții în spații indoor și outdoor.

13 universități și academii din șase țări, 22 de spectacole, cu 170 de participanți și 1.600 de spectatori sunt cifrele finale ale Secțiunii Spectacole a Festivalului Universităților de Teatru și Management Cultural Sibiu din FITS

Platforma Doctorală a reunit 32 de mari universități din lume, majoritatea în primele 150 la nivel mondial.

Bursa de Spectacole de la Sibiu, singura instituție de acest gen din țară, a reunit peste 100 de participanți fizic și online, din 26 de țări, de pe cinci continente. Au avut loc 17 conferințe, seminarii și întâlniri, în cele patru zile de desfășurare a evenimentului, la care se adaugă peste 100 de întâlniri individuale facilitate în cadrul Speed networking.

Pentru reușita acestui eveniment, au contribuit o seamă de parteneri și sponsori, cărora organizatorii le transmit calde mulțumiri.

PARTENERII FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU SUNT:

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este organizat sub ÎNALTUL PATRONAJ AL PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI, de: TEATRUL NAȚIONAL RADU STANCA SIBIU, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU și CONSILIUL LOCAL SIBIU

Eveniment realizat cu sprijinul: 

  • GUVERNULUI ROMÂNIEI
  • MINISTERULUI CULTURII
  • MINISTERULUI EDUCAȚIEI
  • MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE
  • UNIVERSITĂȚII LUCIAN BLAGA SIBIU

Co-organizator: INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN

Co- Producători:

  • SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE
  • SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE

Parteneri Strategici:

  • AMBASADA FRANȚEI
  • INSTITUTUL FRANCEZ
  • AMBASADA JAPONIEI
  • EU–JAPAN FEST JAPAN COMMITTEE
  • AMBASADA SUA
  • AMBASADA MARII BRITANII
  • BRITISH COUNCIL
  • AMBASADA ISRAELULUI
  • AMBASADA REPUBLICII FEDERALE GERMANIA
  • INSTITUTUL GOETHE
  • CONSULATUL GERMANIEI LA SIBIU
  • AMBASADA ELVEȚIEI
  • SWISS SPONSORS’ FUND
  • PRO HELVETIA
  • AMBASADA REPUBLICII POPULARE CHINEZE
  • MINISTERUL CULTURII CHINA
  • AMBASADA BELGIEI
  • WALLONIE – BRUXELLES INTERNATIONAL
  • AMBASADA SPANIEI
  • INSTITUTUL CERVANTES
  • ACTION CULTURAL ESPANOLA
  • AMBASADA REPUBLICII POLONE
  • INSTITUTUL POLONEZ
  • AMBASADA AUSTRIEI BUCUREȘTI
  • FORUMUL CULTURAL AUSTRIAC
  • FILARMONICA DE STAT SIBIU
  • COMPLEXUL NAȚIONAL MUZEAL ASTRA
  • UNITER

COMPANII

Parteneri Oficiali:

  • UNICREDIT BANK
  • DEDEMAN
  • BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

Partener Special: JTI

Partener Principal: LIDL

Partener de Tradiție: RAIFFEISEN BANK

Partener al Therme Forum: THERME BUCUREȘTI

Partener al Sezonului de Stradă: BANCA TRANSILVANIA

Partener de mobilitate: AUTOKLASS

Partener pentru sănătate:

  • MEDLIFE
  • DENT ESTET
  • CLINICA POLISANO

Parteneri:

  • GOOGLE ARTS&CULTURE
  • LENOVO
  • GLS
  • VACCIN.LIVE

Partener al Bursei de Spectacole și al Programului de Voluntariat: ALPHA BANK

Berea Oficială a Festivalului: URSUS

Vinul Oficial ale Festivalului: CRAMA OPRIȘOR

SPONSORI:

  • AQUA CARPATICA
  • KEEP CALLING
  • CEC BANK
  • HEIDI CHOCOLATE
  • TULIPA FLOWER SHOP
  • CASA DENTE
  • ROMFILATELIA
  • RONDOCARTON
  • LIME
  • HAMA