Arde pe deal / O poezie de Dorel Neamțu

Arde pe deal, o lacrimă

Un negru val, de patimă

Se lasă glasul lângă o zare

Pornește pasul într-o uitare

Coboară-n mine cumpăna fântânii

Răsare în tine, mirosul pâinii

Mă trec cuvintele ca și o vară

Miresele, sfintele, o floare rară

Petrec iernile peste oglindă

Mă dor poienile, cu MAMA în tindă

Miroase vântul a depărtare

Rotește pământul din zare în zare.

 

Cumplită mi-e clipa, nefericita

Cântă risipa, neodihnita

Răsună toți ochii, a vânt de mure

Cu berzele-n plopii lângă pădure

O mână mă-ndeamnă să-i prind o stea

IUBIREA mi-e coaptă, de-a pururea

Mă plâng în cântec, mă așez în viață

Mă duce carul cu tine în față

Din flori și tăciune, m-am născut fior

Când Soare apune, răsar ca un DOR !