Țurcana Brează de Valea Jiului, ”vedeta” Târgului de ovine de la Petrila

Home Economie Țurcana Brează de Valea Jiului, ”vedeta” Târgului de ovine de la Petrila
Țurcana Brează de Valea Jiului, ”vedeta” Târgului de ovine de la Petrila

De când e lumea și pământul, fala momârlanilor ține de numărul și calitatea oacheșelor lânoase din turmele de ovine. Nu întâmplător, o vorbă cu tâlc din comunitatea momârlanilor spune că atunci când își măsurau turmele de mioare cu ciobanii de prin alte părți ale țării, dacă aflau cumva că au cu o oaie mai puțin decât cel mai însărit dintre ciobani, atunci păstorii momârlani își mai cumpărau, fără zăbavă, încă o turmă.

Nu știm dacă înțelepciunea din spatele acestei povești va fi stat la baza deciziei autorităților publice locale din orașul Petrila, localitate în care comunitatea momârlanilor este și astăzi una foarte numeroasă, de a reînnoda firul tradiției în organizarea unui târg de ovine, dar este cât se poate de evident faptul că ”Târgul de ovine de la Jieț” a devenit deja un punct de reper în prezentarea unor exponate de calitate și în negoțul cu ovine, nu doar în Valea Jiului, ci la nivelul întregii țări.

La cea de-a doua ediție a ”Târgului de ovine de la Jieț”, eveniment care a avut loc duminică, 4 septembrie 2022 pe platoul de la intrarea în sat dinspre cartierul petrilean Brătianu, s-au adunat zeci de crescători de animale, care și-au adus la expoziția cu vânzare, cele mai frumoase exemplare din turmele lor de ovine. Între aceștia, ca de fiecare dată, au fost prezenți fermieri cunoscuți și recunoscuți în spațiul Ținutului Momârlanilor și nu numai, precum: Dumitru Negoi Răscolean, Gheorghe Călina, Petrișor Barb, Nicolae Magher, Lucian Leahu, Petru Tiric, Silvia Cic, Gheorghiță Stoica, Petru Basaraba, Petru Blag, Adi Vița, Aron Cic, Voicu Neag, Petru Marcel Gălățan, Doinel Gelu Negoiu, Ioan Teleancă, Nemeș Traian Gălățan, Ioniță Cic Dădălig, Petru Călina, Ilie Răduca, Cornel Marea, Ion Cic, Cornel Ciurea, Doinel Cic, Ioan Preda, Petru Șotângă, Gavril Rus Dumitru, Nistor Lăban, Petru Pupăză, Nicolae Trăilă, Petru Oprean, Ioan Dobre, Gheorghe Popesc, Cosmin Stoica, Orest Gherasim, Romeo Bunea, Dorel Dobre, Adrian Dioane, Ioan Tontea, Ioan Lupșa, Dobre Dorel, Tamara Boantă, Ana Daria Jurca, Adrian Vladislav, Ovidiu Sălășan, Daniel Petru Cic, Robert Andrei Konyicska, Alin Ciurea, Nicolae Grunță, Filimon Vreja, Nicolae Evesc, Pătru Rus, Filimon Rus și alții.

”Vedeta” târgului a fost, evident, tot ”Țurcana Brează de Valea Jiului”. Rasa – supra-denumită și ”Regina Munților”, este stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, oferind producții mixte de lapte, carne și lână, ceea ce a făcut-o să fie foarte apreciată. Este cunoscut faptul că această îndeletnicire, și anume creșterea oilor din rasa Țurcană, are cea mai mare răspândire în rândul oierilor din România, așa cum, grație scriitorului dr. Dumitru Gălățan Jieț, este de pe acum autentificat faptul că ”Țurcana Brează” își are originile în turmele crescute și păstorite în Ținutul Momârlanilor. Lucru confirmat și de primarul orașului Petrila, Vasile Jurca: ”Pot să afirm, fără să greșesc, că Țurcana brează din toată România își are originile în localitățile orașului Petrila: Jieț, Cimpa, Taia, Popi, Dobrești, Răscoala și Tirici.”

Cele mai frumoase mioare au putut fi admirate și cântărite din ochi de cei prezenți, la țarcurile amenajate corespunzător de organizatorii târgului, iar evenimentul a fost completat de bucatele alese, pregătite de ciobani și de spectacolul folcloric autentic care au venit să completeze reușita unei manifestări demne de statutul unei serbări câmpenești în toată regula. S-a făcut negot, s-au servit bucate alese și s-au aplaudat artiștii Ciprian Roman, Alisa Toma, Iulian Ghiorghiulescu, Andreea Magdaș, dar și tinerii din cadrul  Ansamblurilor folclorice ”Junii Petrileni”, ”Bujorii Muntelui” și ”Lirica”, care au dat tonul petrecerii.

Evenimentul de la Jieț, excelent organizat de Primăria și Consiliul local al orașului Petrila, în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia, s-a bucurat de atenția tuturor instituțiilor publice importante din județ. Alături de primarul Vasile Jurca și viceprimarul Marius Heljiu au fost prezenți, în mijlocul târgoveților, subprefectul județului Hunedoara – Bogdan Urdea, prefectul județului Hunedoara – Petru Călin Marian, administratorul public al județului Hunedoara – Costel Avram, primari ai altor localități hunedorene, consilieri locali și județeni ș.a.m.d.

”Sunt bucuros că deja pentru a doua oară i-am putut promova pe crescătorii de ovine din Petrila, din Valea Jiului și din județul Hunedoara, la cea mai frumoasă expoziție de ovine – ”Țurcana brează de Valea Jiului”. Mulțumesc pentru sprijin în organizarea acestui eveniment, Consiliului Județean Hunedoara și președintelui Laurențiu Nistor, le mulțumesc tuturor participanților la această expoziție. De asemenea, mulțumesc Asociației crescătorilor de ovine Dacia, în special domnului profesor Gheorghe Neață, celor de la APIA, de la DSV, de la AFIR, de la Direcția agricolă, precum și tuturor celor care au fost alături de noi pentru a asigura succesul acestui eveniment. Transmit un mesaj de încurajare către toți crescătorii de ovine, să nu abandoneze această activitate pentru că, pe termen lung, ea va fi una foarte profitabilă, iar administrația locală de la Petrila și cea județeană le va fi în continuare punct de sprijin”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Profitând de prezența oficialităților la târg, crescătorii de animale le-au împărtășit acestora nu doar realizările lor și planurile pentru viitor, dar și îngrijorările cu privire la perspectivele activităților zootehnice în țara noastră.