Noul administrator special al Complexului Energetic Hunedoara numit de conducerea Ministerului Economiei, liderul PNL de la Lupeni, Cristian Roșu a declarat vineri, 29 noiembrie 2019, în prima conferință de presă de la preluarea acestei demnități publice, că va face echipă cu actuala echipă din fruntea CEH. De altfel, Roșu s-a prezentat la conferința de presă împreună cu directorul general al CEH, Samuel Dioane, component de bază al echipei PSD de la Petrila.
Diferențele politice sunt, în opinia celor doi, mai puțin importante în ceea ce privește coordonarea activității CEH, mult mai importantă fiind identificarea și aplicarea acelor măsuri care pot conduce la redresarea activității acestui agent economic și asigurarea locurilor de muncă și salariilor angajaților. ”Pentru mine este o mare onoare, dar și o mare responsabilitate și mă bucur că lângă mine se află și dl. director general și sper să facem o echipă bună și să reușim să avem rezultate bune. Societatea este pe pierdere, acesta este motivul principal pentru care a intrat în insolvență, și atunci aceste pierderi trebuie reduse. Rolul administratorului special este să pregătească, să întocmească un plan de reorganizare prin care să reușească să reducă parte din pierderile care sunt în acest moment. Sunt de miercuri aici, am luat contact cu câtva dintre probleme, dar îmi va trebui mai mult timp să intru în detaliile tehnice sau financiare, ca să pot să spun mult mai multe. Vin din mediul sindical și știu ce înseamnă munca la minele din Valea Jiului. Pun pe primul plan siguranța angajatului, siguranța locului de muncă, înainte de orice. Orice om trebuie să lucreze în siguranță, în condiții cât mai bune în care să își poată desfășura activitatea. Vreau ca oamenii să își păstreze locurile de muncă, să își primească salariile la timp și lucrurile să meargă bine”, a declarat Cristian Roșu, administratorul special al CEH.
În același timp, chiar dacă CEH nu se află într-o situație bună, având în balanța financiară un deficit de peste 1.928.661 mii lei, la 30.10.2019, directorul general Samuel Dioane, al cărui mandat de manager se încheie la începutul lunii decembrie, se declară mulțumit că, pe perioada mandatului său, au fost realizate câteva obiective determinante în activitatea CEH. ”În 2016 când am preluat conducerea CEH, încă două mine erau prevăzute să fie închise. Pentru că știam care este capacitatea reală a acestora și n-am vrut ca două orașe să rămână fără minerit înm urma unei decizii luate din pix, am făcut demersuri pentru a demonstra că Em Lonea și Em Lupei trebuie să-și continue activitatea. Am apelat, în acest scop, la specialiștii din INSEMEX, de la Universitatea Petroșani și, la solicitarea Comisiei Europene, la un institut din Polonia. Toți au arătat că am avut dreptate și că cele două mine trebuie să funcționeze în continuare. În al doilea rând, am fost convins că pentru a ne putea continua activitatea în mod corespunzător, chiar și în condițiile financiare dificile cu care ne-am confruntat, avem încă nevoie de personal. Am făcut angajări, atât de tineri, cât și de specialiști și cred că am făcut foarte bine”, a declarat Samuel Dioane, directorul general al CEH.
Următoarea provocare în colaborarea celor doi responsabili în conducerea CEH este dată de asigurarea cheltuielilor necesare pentru funcționarea, în deplină siguranță, a activităților din subteran, pentru asigurarea salariilor și celorlalte drepturi din CCM și plata facturilor către furnizori. O misiune deloc ușoară, dacă avem în vedere că doar fondul de salarii al CEH trece de 15-16 milioane de lei în fiecare lună, iar în luna decembrie, salariații așteaptă și acordarea tradiționalelor prime de sărbători. Despre acestea încă, așa cum arată administratorul special Cristian Roșu, nu se poate vorbi cu certitudine. ”Vom face o analiză a situației financiare, vom avea discuții și cu reprezentanții sindicatelor și dacă vom putea, vom acorda și aceste prime. dar nu pot face încă o afirmație în această direcție pentru că nu am toate datele economice ale CEH”, a mai spus Cristian Roșu.,