Rând pe rând, odată ce vremea pare că s-a mai încălzit, pe șantierele de investiții din municipiul Lupeni se redeschide activitatea, iar proiectele autorităților locale prind tot mai mult contur. Așa se întâmplă și în cartierul Ștefan, unul dintre cele mai vechi cartiere din localitate, unde la solicitarea celor peste 500 de locuitori ai acestuia, dar îndeosebi a tinerilor, se implementează un proiect de realizare a unui nou teren de sport. Începute în toamna anului trecut și întrerupte pe perioada sezonului rece, lucrările la acest obiectiv au fost reluate în prima zi a lunii aprilie.
La revenirea muncitorilor pe acest șantier a fost prezent și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță care a dorit astfel să vadă care este stadiul acestei investiții publice, finanțată exclusiv de la bugetul local și, mai ales, să afle de la echipa care implementează acest proiect estimările cu privire la termenul de finalizare. ”Am reluat lucrările la terenul de sport din cartierul Ștefan, urmând ca același lucru să se întâmple și cu celelalte obiective de investiții pe care le-am demarat pentru cetățenii din acest important cartier al municipiului Lupeni. Vorbim despre o serie de proiecte care sunt importante și pentru mine, dar mai ales pentru cetățenii din acest cartier, împreună cu care m-am consultat atunci când am luat decizia de a construi acest teren de sport, un parc de recreere și de joacă pentru copii, la fel cum am procedat și atunci când am demarat celelalte investiții de aici. Acest proiect este unul deosebit de important pentru mine deoarece se realizează într-unul dintre cele mai vechi cartiere din orașul nostru, cu o comunitate mare și care avea nevoie de toate aceste schimbări în bine. Vreau să reamintesc că și anul trecut am abordat o serie de investiții importante în Ștefan: am refăcut, spre exemplu, scările de acces pietonal, dar a fost reparat și drumul principal care asigură accesul în cartier, inclusiv acel zid de sprijin și crearea unor canalele colectoare a apei pluviale”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta reamintește că, în prezent, în cartierul Ștefan este implementat, împreună cu Apa Serv Valea Jiului, și un proiect pe fonduri europene care are ca scop introducerea apei potabile a rețelelor publice de canalizare în acest cartier. ”Toate aceste investiții vor fi în măsură să schimbe în bine viața cetățenilor care locuiesc în acest cartier al municipiului Lupeni. Așa cum am mai spus, pentru că lucrările la apă și canalizare implică săpături pe străzile din cartierul Ștefan, Primăria municipiului Lupeni are în vedere derularea unui nou program de investiții, care va presupune asfaltarea drumurilor secundare din tot cartierul”, a mai precizat primarul Lucian Resmeriță.