De multe ori, din diverse motive de sănătate sau de frumuseţe, oamenii aleg să-ţi schimbe total modul de alimentaţie. Deşi mulţi specialişti sunt împotriva unui tip de alimentaţie bazat numai pe produse de origine vegetală, cei care adoptă un asemenea regim sunt de părere că regimul adoptat le-a schimbat total viaţa. O categorie aparte din “vegetarieni” sunt raw veganii.
Denumirea “raw vegan” sau “raw food” înseamnă alimentaţia vegană făra foc (vegan = fără ingrediente de origine animală ci doar vegetală), în care alimentele de bază sunt leguminoasele, mai ales cele verzi, germenii şi vlăstarii, seminţele şi sâmburii, fructele şi algele marine. Cei mai mulţi oameni când spun “raw”, adică “crud”, se gâdesc la salate goale.
Ceea ce aceştia nu ştiu este faptul că în ultima perioadă a apărut o adevărată cultură gastronomică “raw vegane” şi că bucătari faimoşi prepară fără foc adevărate festinuri culinare. Poate nu tre-buie să ne schimbăm în totali-tate obiceiurile culinare, dar nu strică ca măcar o masă pe zi să fie înlocuită cu hrană vie, fără coacere sau fierbere.Nu avem nevoie decât de puţină voinţă şi multă imaginaţie pentru prepa-rarea reţetelor raw vegan şi vom primi în schimb o porţie zdravănă de sănătate.
De o reţetă “dulce” din această categorie am fost cu adevărat cucerită. Este o reţetă de ciocolată super gustoasă şi super sănătoasă. Pentru preparare avem nevoie de un blender în care să mixăm două banane, 200 grame merişoare deshidratate, 100 grame goji, 100 grame pudră de roşcoave ( pudră carob), un borcan unt de arahide şi 3 linguri miere. Toate ingredientele de mai sus se amestecă bine şi se toarnă în forme de silicon. Se dau la rece în frigider pentru câteva ore, după care se pot consuma. Bucăţile de “ciocolată” au un gust divin şi pot face faţă oricărei ciocolaterii cu renume.
La preparatea acestei reţete se poate folosi în loc de pudra de roşcoave cacao, la care se poate adaugă şi puţin lapte de migdale.
Poftă bună de la BUNICA !