Guvernul a prelungit mandatele aleșilor locali până la finalul anului 2020

Home Politică Guvernul a prelungit mandatele aleșilor locali până la finalul anului 2020
Guvernul a prelungit mandatele aleșilor locali până la finalul anului 2020

Mandatul aleșilor locali, de la primari și președinți de Consilii județene, până la consilieri locali și județeni, a fost prelungit de Guvern până la data de 31 decembrie 2020. În acest sens, în ședința de luni, 6 aprilie 2020, a fost adoptată o Ordonanță de Urgență de modificare a OUG 57/2019 privind Codul administrativ.

Totodată, Guvernul a decis amânarea alegerilor locale la termen, care ar fi trebuit să aibă loc cel târziu în cursul lunii iunie, până la o dată care va fi comunicată ulterior, stabilind însă că aceasta trebuie să aibă loc până la finalul acestui an. ”Este evident că, în această situaţie de criză, nu se pot desfăşura activităţi specifice campaniei electorale şi că alegerile trebuie organizate într-un context sigur din punct de vedere epidemiologic. Aşadar, trei instituţii, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul de Interne şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, au iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă de prelungire a mandatelor aleşilor locali până nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020”, a informat viceprimierul Raluca Turcan, în ședința de Guvern.

Totodată, Guvernul a decis simplificarea condițiilor pentru cei care vor să candideze la alegerile locale din acest an. Astfel, partidele politice şi candidaţii pentru funcţiile din administraţia publică locală vor putea să prezinte o singură listă de susţinători cu un număr redus de semnături. Ordonanța oprevede și faptul că există posibilitatea ca, în locul listelor de susţinători, să fie făcută dovada depunerii în contul bancar a unei contribuţii electorale în valoare de cel puţin 3% din valoarea maximă admisă pentru funcţia pentru care candidează un competitor independent sau de 50 de salarii de bază minime pe ţară pentru campania electorală la nivelul judeţului sau nivelul Municipiului Bucureşti, acolo unde se candidează.