Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) speră că președinția germană a Consiliului European va reuși să imprime o acțiune solidară la nivelul întregii Uniuni Europene (UE) în combaterea efectelor pandemiei în plan economic. ”În calitatea mea de europarlamentar al UDMR susțin cu toată încrederea prioritățile președinției germane a UE așa cum au fost prezentate în...
Prefectul de Hunedoara reamintește instituțiilor și firmelor ce obligații au pentru combaterea Covid-19
Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a transmis joi, 9 iulie 2020, tuturor instituțiilor publice și operatorilor economici o adresă prin care le reamintește obligațiile ce le revin pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Principalele recomandări și obligații pentru instituțiile publice și ale operatorii economici care lucrează cu publicul, prevăzute în documentul emis de...
Universitatea din Petroșani selectată de Comisia Europeană pentru formarea de universități europene
Universitatea din Petroșani este una din cele 7 universități din România selectate de Comisia Europeană pentru a forma universități europene, în consorții academice cu alte universități din statele membre UE. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării, cele șapte universități românești sunt: Universitatea din Petroșani, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din...
2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea Consiliului Județean Hunedoara
Direcția Generală de Asistență Socială și Potecția Copilului (DGASPC) Hunedoara a primit 2500 de kituri de testare pentru depistarea Covid-19, iar Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) Baia de Criș a primit 300 de astfel de recoltoare. Kiturile au fost oferite astăzi, 09 iulie 2020, în cadrul unei acțiuni de sponsorizare inițiată de Asociația de prietenie China...
Restricții de apă vineri, 10 iulie, la Vulcan
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 10 iulie 2020, în municipiul Vulcan, între orele 09:00 – 13:00. Zonele afectate: str. Nicolae Titulescu, bl. 1T, 2T, 3T, 4T; Aleea Crizantemelor bl. 5T, 6T, 7T, 8T, 9T, 10T, Preparației bl.7-8 și Farmacia Dona. Motivul restricției: remediere pierdere și înlocuire robinet scară, str. Nicolae Titulescu, bl. 1T,...
Liberalii le cer hunedorenilor să nu lase garda jos și să dea maximă atenție respectării măsurilor de protejare împotriva Covid-19
După ce Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi, 9 iulie 2020 un nou val de peste 600 de noi îmbolnăviri cu noul Covid-19, primvicepreședintele PNL Hunedoara, Adrian Nicolae David face apel la cetățenii județului, prin intermediului unui comunicat primit la redacție, să nu lase garda jos în fața acestei pandemii. ”Constatăm de la o...
Încep lucrările de reabilitare ale Casei de Cultură din Hunedoara
Casa de Cultură din municipiul Hunedoara, monument arhitectonic emblematic al județului nostru, urmează să fie reabilitată printr-un proiect finanțat de Consiliului Județean Hunedoara. Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat joi, 9 iulie 2020, în prezența președintelui CJH – Mircea Flaviu Bobora, a administratorului public al CJH – Costel Avram, al primarului municipiului Hunedoara...
Demisie în structura de conducere a Universității din Petroșani
Conf.univ.dr.ing. Roland Moraru, prorector pe probleme de cercetare științifică la Universitatea din Petroșani și-a înaintat demisia din funcție, în cursul acestei săptămâni. Gestul are la bază o serie de motive personale care țin de starea de sănătate a acestuia. Prorectorul Roland Moraru a fost reconfirmat în această calitate după alegerile care au avut loc în...
Exerciții de pregătire ale jandarmilor montani hunedoreni în Cheile Tăii
Peste 30 de jandarmi montani din structurile constituite la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Decebal” Hunedoara au participat, în perioada 07-09 iulie 2020, la o convocare de pregătire privind coordonarea şi gestionarea misiunilor de căutare-salvare-evacuare în mediul montan, aceasta desfăşurându-se în Rezervaţia Naturală Cheile Tăii din Valea Jiului (la 6 km nord de Petrila, județul...
Senatorul Cristian Resmeriță cere Guvernului respectarea Legii Pensiilor și invită pensionarii să-și susțină drepturile
Președintele executiv al Organizației județene a PSD Hunedoara, senatorul Cristian Resmeriță a declarat că, împreună cu organizațiile PSD din Valea Jiului pe care le coordonează, va demara în acest zile, o campanie de strângere de semnături din partea cetățenilor din această regiune a țării, semnături prin care dorește să atragă atenția Guvernului Orban că majorarea...
Restricții de apă vineri, 10 iulie, la Petroșani
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 10 iulie 2020, în municipiul Petroșani – între orele 08:00 – 15:00. Zonele afectate: Depou CFR, străzile: Bucegi,Cârjei, Depoului, Mureșului, Transilvaniei. Motivul restricției: cuplare rețele noi la rețeaua existentă. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere...
Un alt obiectiv îndeplinit cu succes de primarul Lucian Resmeriță: ””Municipiul Lupeni, Capitală culturală a județului Hunedoara !”
”Lupeni – Capitală culturală a județului Huneodara !” nu mai este doar un deziderat pe care și-l propunea cu mai bine de 4 ani în urmă, liderul social-democraților din Lupeni, Cristian Resmeriță, la momentul inaugurării Palatului Cultural ”Minerul”, după finalizarea amplelor lucrări de reabilitare a acestui edificiu cultural de excepție, ci a devenit, între timp,...
La Uricani se reiau măsurile de igienizare a spațiilor publice împotriva Covid-19
În ultimele săptămâni, în județul Hunedoara cazurile noi de coronavirus au fost doar izolate, iar în Valea Jiului dispăruseră chiar de tot. Însă, potrivit unui raport prezentat de Instituția Prefectului județului Hunedoara, miercuri, 8 iulie 2020, cazurile de Covid-19 au crescut în județ la 27, în doar o singură zi. Rezultatele sunt cu atât mai...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț public privind DJ 687G
Consiliul Județean Hunedoara anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare – fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul “ REABILITARE DRUMURI JUDEȚENE PENTRU DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII TURISTICE ȘI PROMOVAREA PATRIMONIULUI ECONOMIC ȘI CULTURAL AL JUDEȚULUI HUNEDOARA DJ 687G: DN 68 (TOTEȘTI) –HĂȚĂGEL – DENSUȘ – ȘTEI – DJ 687D” TRONSON DE REABILITAT: DN68 (TOTEȘTI ) –...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț public privind DJ 685
Consiliul Județean Hunedoara anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare- fără evaluare impactului asupra mediului , pentru proiectul “ REABILITARE DRUMURI JUDEȚENE PENTRU DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII TURISTICE ȘI PROMOVAREA PATRIMONIULUI ECONOMIC ȘI CULTURAL AL JUDEȚULUI HUNEDOARA DJ 685: DN 68 (CÂRNEȘTI) –OSTROV –OSTROVU MIC –CLOPOTIVA-CABANA GURA ZLATA –BARAJ RETEZAT –CABANA ROTUNDA“ TRONSON DE REABILITAT : DN...