Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a avut astăzi o întâlnire cu investitorii din domeniul HoReCa ale căror afaceri se derulează pe raza localității, întâlnirea venind ca urmare a exploziei cazurilor de infectare cu coronavirus care a adus din nou municipiul Petroșani în ”scenariul roșu”, cu efecte directe asupra acestui important sector de activitate din Valea Jiului. Industria HoReCa este una dintre cele mai afectate la nivel mondial în această pandemie, iar pierderile acumulate în ultimul an sunt extrem de mari. Săptămâna trecută, Petroșaniul a intrat în scenariul roșu, după ce incidența cazurilor a depășit 3/ 1.000 de locuitori, astfel că unitățile din industria HoReCa și-au suspendat, din nou, activitatea în interiorul clădirilor, rămânând posibilă doar activitatea la terase. Aceasta a fost conjunctura care a dus la organizarea întâlnirii de miercuri, 10 martie, dintre primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, și investitorii din domeniul HoReCa de pe raza municipiului Petroșani.
Primarul Tiberiu Iacob Ridzi le-a comunicat celor prezenți demersurile întreprinse în ultimele zile de către autoritățile administrației locale, măsurile luate încă de anul trecut pentru sprijinirea acestui sector de activitate și le-a ascultat doleanțele. Acesta a amintit că încă de anul trecut, Primăria Municipiului Petroșani a acordat o serie de facilități, în limitele legale, pentru această categorie de agenți economici, iar măsurile de sprijin vor continua și în acest an, tocmai pentru atenuarea pierderilor suferite. ”Ce am putut noi să facem până acum, am făcut. În stare de urgență cred că suntem singura localitate care a dat hotărâre de Consiliu Local pentru reducerea cu 50% a impozitelor pentru clădirile unde funcționează unitățile din industria HoReCa. Am dat, apoi, o hotărâre de Consiliu privind reducerea cu 90% a chiriilor pentru terase. În decembrie am venit cu altă hotărâre prin care, pe perioada de iarnă, aceste unități au putut să funcționeze fără să plătească taxe pentru terase. O să propun o nouă hotărâre de Consiliu Local prin care anul acesta să mergem gratis cu chiriile la terase. Ce ține de mine și de autoritatea locală fac absolut tot, astfel încât să venim în sprijinul dumneavoastră”, a precizat la întâlnirea cu agenții economici primarul Tiberiu Iacob – Ridzi
De asemenea, edilul i-a informat pe investitorii din industria HoReCa și despre erorile care s-au făcut în cazul unor raportări privind incidența cazurilor de COVID – 19, care apropiau periculos Petroșaniul de 5 la mia de locuitori, și care, după demersurile făcute de edilul din Petroșani, au fost corectate. Din acest motiv, Tiberiu Iacob – Ridzi a precizat că va urmări cu atenție, în fiecare zi, atât numărul de persoane infectate, cât și calculul incidenței de către autoritățile sanitare, pentru că aceste erori pot face diferența între deschiderea activității în interior a barurilor, cafenelelor și restaurantelor ori menținerea restricțiilor impuse de pragul de 3/ 1000 de locuitori, respectiv diferența înstre scenariul GALBEN și scenariul ROȘU.
Pe de altă parte, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a ascultat doleanțele investitorilor din industria HoReCa, iar cele care transced autoritatea publică locală vor fi comunicate Instituției Prefectului de Hunedoara, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, sau celorlalte instituții abilitate.